„Primii pași în carieră” cu tinerii democrat-liberali buzoieni

       Organizația Municipală de Tineret a Partidului Democrat Liberal a lansat proiectul „Primii pași în carieră”, printr-o dezbatere desfășurată la sediul organizației județene a PDL Buzău, la care au fost invitați patru dintre specialiștii organizației pedeliste ce activează în domeniile psihologiei, bancar și al asigurărilor și care au avut discuții interactive cu adolescenții invitați la debutul acestui  proiect. 

             „Pentru că apropierea de vârsta majoratului reprezintă și un moment de răscruce în ceea ce privește deciziile ce țin de alegerea profesiei, așadar de drumul fiecăruia în viață, considerăm că este important să fim alături de tineri și să încercăm să îi îndrumăm. Din proprie experiență, știm că, la rândul nostru, cineva, sau ceva anume, a aprins o scânteie, transformată apoi în decizia de a urma o carieră. Pentru unii,  un profesor de excepție și un bun pedagog a fost un mentor pentru un licean ce a îmbrățișat această meserie, pe alții poate o suferință în familie sau un  diagnostic necruțător pus cuiva drag i-a îndemnat să aleagă medicina, pe cei impresionați de nedreptăți, dorința de a face dreptate i-a orientat către justiție, iar exemplele pot continua și acoperi toată gama de meserii. Scopul nostru este, de fapt, ca alături de părinți și de  sprijinul ce vine din interiorul școlii, să completăm locul în care rămân unele semne de întrebare,  oferindu-le exemple cu rolul de a-i  ajuta să descopere multitudinea de valențe ale propriilor aptitudini”,  susține Maria Monalisa Pleșea, președinta  organizației municipale de tineret a PDL Buzău.

             Președintele PDL Buzău, deputatul Cezar Preda, le-a împărtășit tinerilor prezenți la dezbatere propria experiență în ceea ce privește alegerea carierei. El a punctat că sfatul părinților trebuie ascultat, pentru că ei văd lucrurile cu ochii experienței și a subliniat că, pentru împlinirea visului personal, este nevoie de multă muncă. Cât despre impactul financiar în alegerea unei profesii, liderul democrat-liberal i-a avertizat că banii pot schimba foarte mult viața tinerilor, însă nu trebuie să le schimbe idealurile și modul de a ni le împlini.