Primele rezultate la concursul de angajare de la Spitalul Județean Buzău

   Spitalul Județean de Urgen­ță Buzău este pregătit să-și completeze personalul sanitar mediu și auxiliar cu 41 de noi an­gajați, după ce, în luna martie a acestui an, au început să lucreze în cea mai mare unitate spitalicească din județ alți 77 de angajați, respectiv asistenți medicali, infirmiere și bran­cardieri, care au promovat concursul pe posturi. Aces­ta, da­că aspiranții la posturile scoa­se recent la concurs vor reuși să obțină punctajele nece­sare promovării pentru anga­jare.

   Ca și la concursul pentru pos­turi vacante organizat în urmă cu trei luni, și de această dată   s-au înscris mulți buzoieni interesați să lucreze la Spitalul Județean, peste 200 de dosare fiind depuse în acest sens.

  Astfel, săptămâna trecută, respectiv pe 26 aprilie, peste 100 de candidați au susținut proba scrisă a concursului pentru cele 20 de locuri corespun­zătoare personalului sanitar mediu, res­pectiv 16 posturi de asistent medical debutant, câte  unul de asistent medical debutant la Serviciul Județean de Me­dicină Legală, de asistent medical principal de igienă SPCIN (Serviciul de Preveni­re și Combatere a Infecțiilor No­socomiale), moașă principa­lă la OG2 și moașă la OG1. Din totalul acestora, au promo­vat proba scrisă 63 de candidați.

   Tot săptămâna trecută, pe 27 aprilie, au trecut prin proba scrisă alți peste 100 de candidați interesați de cele 21 de posturi corespunzătoare perso­nalului sanitar auxiliar, res­pectiv 18 pentru îngrijitoare, două pentru infirmiere și unul pentru agent DDD (Dezinfec­ție Dezinsecție Deparazitare).

   Prima probă a concursului a fost promovată de 65 de candidați. Aceștia au susținut ieri proba practică. Din punctajele obținute la cele două probe se va realiza media finală, decisivă pentru obținerea postului pentru care au concurat.

   Deocamdată, situația este clară doar pentru trei posturi, respectiv cel de moașă principală cu studii superioare, disponibil la Secția OG2, cel de asistent medical debutant în cadrul Serviciului Județean de Medicină Legală și cel de asistent medical principal de igie­nă SPCIN, pentru care rezultatele candidaților la ambele probe au fost afișate de Spitalul Județean. Astfel, la proba interviului, s-a prezentat câte un singur candidat, declarat admis după proba scrisă, pentru posturile de moașă principală la OG2 și asistent medical principal de igienă SPCIN și doi concurenți pentru postul de asistent medical la Medicină Legală. Pentru postul de moa­șă cu studii superioare disponibil la Secția OG1, niciun candidat nu a promovat prima probă a concursului.

Punctaj maxim la ambele probe, obținut de candidatul pentru postul de asistent medical principal

   Toți cei patru concurenți la proba finală au reușit să obțină punctaje foarte bune, singurul candidat pentru postul de asistent medical principal de igienă SPCIN întrunind punctaj maxim, respectiv 100 de puncte la ambele probe de concurs, iar ceilalți între 98 și 85 de puncte.

   Astfel, cele trei posturi menționate vor fi cu siguranță ocupate, iar candidații care au promovat concursul vor începe să lucreze în curând în cadrul Spitalului Județean de Urgență Buzău.

   În zilele următoare vor fi afișate și rezultatele obținute la proba interviului de către candidații pentru posturile de asistenți medicali debutanți, infirmiere, îngrijitoare și agent DDD.