Consiliul Local a aprobat, joi, în ședința ordinară a lunii noiembrie, achiziționarea a 15 apartamente care vor căpăta destinația de locuință socială, în care vor fi mutați chiriașii de pe strada Cuza Vodă. După renovarea de către municipalitate, clădirile din Centrul Vechi vor primi alte destinații.
Clădirile de pe Cuza Vodă aflate în proprietatea Primăriei au ajuns într-o avansată stare de degradare, atât datorită vechimii și faptului că fosta administrație nu a investit niciun leu în consolidarea și igienizarea lor, cât și din cauză că persoanele care le ocupă în prezent, în majoritate covârșitoare de etnie romă, au pus umărul la degradarea lor. În ceea ce îi privește pe proprietarii clădirilor din Centrul Vechi, aceștia vor avea, la rândul lor, să le renoveze în același stil arhitectural în care vor fi refăcute clădirile municipalității, în caz contrar ei urmând să fie obligați la plata unor impozite mai mari către bugetul local al municipiului.
Nici comercianții din Bazar nu se simt deloc bine, după ce, recent, au primit notificări că vor mai putea să își desfășoare activitatea acolo doar până la sfârșitul acestui an. Primarul Constantin Toma a anunțat că, totuși, activitatea comercială în cădirea Bazarului ar mai putea fi prelungită până la 31 martie. Inițial, municipalitatea anunțase că Bazarul va trebui să fie evacuat la 1 iulie, însă acest termen a fost amânat.
Bazarul va deveni, după evacuare și reabilitare, sediu secundar al Primăriei, destinat relațiilor cu publicul și depozitării arhivei. „Acea clădire este a municipiului Buzău, este o clădire foarte importantă și, ca să ne desfășurăm activitatea mai bine, și spre starea de bine și bunăstarea buzoienilor, trebuie să avem un al doilea sediu activ al Primăriei, pentru a putea lucra așa cum trebuie. În acest moment, în afară de ceea ce avem aici în Primărie, mai sunt multe spații închiriate în care funcționarii își desfășoară activitatea, plătim o mulțime de bani și, în același timp, nu există acea unitate de comandă care să ne permită să luăm decizii la timp”, spunea, în vara acestui an, primarul Constantin Toma, care preciza că noua destinație pentru Bazar face parte dintr-un plan mai amplu de modernizare a Centrului Vechi. “Este un spațiu reprezentativ al municipiului nostru, noi trebuie să definim centrul Buzăului între Palatul Comunal și Bazar, intrând, bineînțeles, pe Cuza Vodă, și, într-un timp rezonabil, apreciez eu de doi-trei-patru ani de zile, să facem să înflorească și zona centrală a orașului nostru. Avem un program mai vast, inclusiv cu centrul orașului”, mai preciza primarul.