Primarul Constantin Toma dă o replică criticilor lansate în spațiul public, referitoare la refuzul administrației locale buzoiene de a mai susține financiar cluburile sportive din municipiu.
Prin intermediul unui comunicat de presă, primarul precizează că, în conformitate cu prevederile art. 14, alin. 8, din Legea finanțelor publice locale nr. 273/2006, ordonatorii de credite pot face noi angajamente legale, în limita prevederilor bugetare aprobate, numai după stingerea plăților restante înregistrate la finele anului anterior, respectiv a arieratelor din execuția anului curent. „Mai clar spus, o primărie cu datorii, cum este și cazul Primăriei Municipiului Buzău, nu poate angaja noi cheltuieli, chiar dacă ele sunt bugetate, decât după achitarea acelor arierate și plăți restante. Prin urmare, nu este vorba de rea voință sau nepăsare, ci, pur și simplu, legea nu permite, dată fiind situația financiară a Primăriei, alocarea acelor sume către cluburile sportive“, precizează primarul Toma.
De altfel, este bine știut că toate programele de finanțare a activităților sportive derulate de Primărie au fost suspendate, de fapt, încă din luna mai 2016, din perioada mandatului de viceprimar cu atribuții de primar deținut de consilierul local PSD Fănică Bârlă, din același motiv: legea nu permitea acest lucru, date fiind datoriile Primăriei.
Primarul Constantin Toma mai susține că „victimă“ a acestei situații va fi, cel puțin pe parcursul acestui an, și contractul de asociere, ce va fi supus aprobării Consiliului Local Municipal, dintre Primărie și Federația Română de Fotbal pentru înființarea la Buzău a Centrului Regional de Excelență, care nu va putea fi finanțat de municipalitate pe perioada acestui an. Primarul spune că a purtat discuții cu reprezentanți de la vârful Federației Române de Fotbal, „discuții în urma cărora FRF și-a manifestat deja întreaga înțelegere pentru situația financiară actuală a Primăriei și, pornind de la principiul că un parteneriat nu se face doar în beneficiul uneia dintre părți, dar fiind și în deplin acord cu necesitatea respectării legilor, este gata să suporte suma ce ar cădea în sarcina Primăriei Buzău pe cele cinci luni rămase din acest an“, după cum se arată în comunicat.
„Primăria Municipiului Buzău face toate eforturile în această perioadă pentru reglementarea situației financiare, astfel încât, la începutul anului viitor, să se afle în postura de a realoca sumele necesare cluburilor sportive buzoiene. Însă acest lucru nu e posibil decât în condițiile legilor în vigoare, legi care, în acest moment, fac imposibilă o asemenea alocare de fonduri“, precizează primarul Constantin Toma.