Primarul Mitroiu de la Cislău a scăpat de incompatibilitate

   Un primar buzoian a reușit să rupă lanțul proceselor pierdute de aleșii locali cu Agenția Națională de Integritate. Un complet specializat în contencios administrativ și fiscal de la Înalta Curte de Casație și Justiție a admis, miercuri, recursul declarat de Dumitru Mitroiu, primarul comunei Cislău, la decizia Curții de Apel Ploiești prin care s-a menținut raportul de evaluare al ANI privind constatarea stării de incompatibilitate în cazul său.

   „Admite recursul declarat de reclamantul Mitroiu Dumitru împotriva Sentinței civile nr. 264 din 10 decembrie 2014 a Curții de Apel Ploiești – Secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată. Admite acțiu­nea formulată de reclamantul Mitroiu Dumitru. Anulează Raportul de evaluare nr. 30978/ G/II/12.07.2014 întocmit de pârâta Agenția Națională de Integritate. Definitivă. Pronun­țată, în ședință publică, astăzi 18 ianuarie 2017“, se precizează în soluția pe scurt a instanței.

   În decembrie 2014, Curtea de Apel Ploiești a respins ce­re­rea primarului de la Cislău de anulare a deciziei prin care Agenția Națională de Integritate l-a declarat incompatibil.

   Conform unui comunicat de presă postat pe site-ul propriu, Agenția Națională de Integritate anunța, în 2014, că Mitroiu deține, simultan cu funcția de primar, și calitatea de repre­zentant al Comunei Cislău în Adunarea Generală a Asocia­ților în cadrul S.C. SALUB ECO CIS S.R.L. – societatea de salubritate a Primăriei -, încălcând, astfel, dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. f) din Legea nr. 161/2003, care prevede că „funcția de primar și viceprimar (…) este incompatibilă cu: funcția de administrator, mem­bru al consiliului de administrație (…) la societățile comerciale (…) precum și la in­s­ti­tuțiile publice (…); funcția de re­prezentant al unității administrativ teritoriale în adunările generale ale societăților comerciale de interes local“.

   Dumitru Mitroiu a declarat recursul în februarie 2015, iar, mai bine de un an, dosarul s-a aflat în procedură de filtru la ÎCCJ. În iunie 2016, magistrații Curții Supreme au emis un raport asupra admisibilității în principiu a recursului și l-au comunicat părților care au putut  să formuleze în scris un punct de vedere. În noiembrie, instanța a admis în principiu recursul și a fixat termen de judecată pe fond a recursului la 18 ianuarie 2017, dată la care Dumitru Mitroiu trebuie să-și susțină cauza la ÎCCJ, la fel și ANI, prin reprezentant.