Salariile celor care muncesc în administraţiile publice locale din mediul rural îi nemulţumesc pe angajaţii primăriilor, mai ales că, după blocarea posturilor, aceştia au ajuns să preia şi o parte dintre atribuţiile foştilor colegi care s-au pensionat sau au preferat să muncească în alte domenii de activitate.
Salariile celor care muncesc în administraţiile publice locale din mediul rural îi nemulţumesc pe angajaţii primăriilor, mai ales că, după blocarea posturilor, aceştia au ajuns să preia şi o parte dintre atribuţiile foştilor colegi care s-au pensionat sau au preferat să muncească în alte domenii de activitate.
Modul în care sunt stabilite salariile în sistemul public poate fi relevat prin diferenţele dintre banii pe care îi primeşte un primar şi un director de şcoală din aceeaşi localitate. Un astfel de exemplu l-a experimentat “pe propria piele” noul primar din Vâlcelele, Dumitru Spiţă, care a constatat că şefia instituţiei publice de prim rang a comunei nu i-a adus decât mai multe răspunderi, în materie de salarizare fostul profesor constatând că a ajuns să ia mai puţini bani decât pe vremea când era director la Şcoala Generală cu clasele I-VIII Vâlcelele.
“Asigur conducerea unei primării, unde am răspunderi mai mari decât le aveam ca director de şcoală, dar acest lucru nu se vede la salarizare, din contră. Aici, practic, orice se întâmplă este responsabilitatea mea, dar am ajuns să iau mai puţini bani decât atunci când munceam la şcoală. Sigur, când am venit aici scopul meu a fost să pot realiza lucruri deosebite din punct de vedere organizatoric, n-am pus problema salariului, dar nu mi se pare corect sistemul de salarizare. Pentru mine şcoala va rămâne prima iubire, dar important va fi să facem ceva în comună. În comunele vecine lucrurile au evoluat, s-a făcut ceva, aşa că şi noi ne dorim condiţii mai bune pentru localnici”, ne-a declarat prof. Dumitru Spiţă.
De asemenea, noul primar din Vâlcelele consideră că nici subordonaţii săi nu sunt plătiţi aşa cum trebuie. Astfel, şeful administraţiei publice a dat exemplul unui inginer cu 40 de ani vechime din cadrul primăriei care are un salariu net de doar 840 lei, lucru pe care nu îl consideră normal.
În privinţa principalelor obiective pe care şi le-a propus, primarul Dumitru Spiţă ne-a explicat că acestea vizează realizarea legăturii la reţeaua de alimentare cu apă de la Puieşti, realizarea reţelei canalizare, reabilitarea drumurilor comunale, finalizarea lucrărilor la Şcoala Vâlcelele, asfaltarea drumului comunal care face legatura între DN 22 şi localitate, precum şi atragerea unor investitori privaţi români şi străini, pentru crearea de locuri de muncă pe plan local.