Primarul din Cochirleanca, prins și cu incompatibilitatea în sac

   Primarul social-democrat al comunei Cochirleanca, Ilie Nicolae, a fost declarat incompatibil de Agenția Națională de Integritate. Potrivit inspectorilor de integritate, acesta „s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 17 octombrie 2013-27 mai 2014, întrucât a deținut simultan funcțiile de primar și membru în Consiliul de Administrație al Școlii Generale Cochir­leanca, încălcând, astfel, dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003 și art. 91, alin. (3), teza I din același act normativ“ .

Mai tare decât Mocanu, Bîgiu și Boșodeală la un loc

   Primarul comunei Cochir­leanca, Ilie Nicolae, nu este la prima ciocnire cu legile pe care le ignoră fără frică. El a fost trimis în judecată, în calitate de inculpat, sub acuzația de abuz în serviciu, într-un dosar, instrumentat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Rm. Sărat, și în care parte civilă este SC Agricover SA. Repre­zentanții societății se războ­iesc cu primarul Ilie Nicolae de mai mulți ani, încă de pe vremea când acesta era administrator al S.C. Comex Cereal SRL, societate pe care a cedat-o în 2011 unei bucureș­tence.

   De asemenea, în vara anului trecut, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție-Serviciul Teritorial Ploiești au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a primarului comunei Cochir­leanca, Ilie Nicolae, pentru săvârșirea a infracțiunilor de complicitate la săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, având ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, abuz în serviciu, conflict de interese și inducere în eroare a organelor judiciare. Împreună cu el este judecat și secretarul comunei, Maria Borcan, dar și soția sa, Aurica Nicolae. 

  Primarul Ilie Nicolae a mai fost cercetat în trecut pentru evaziune fiscală, tot în calitate de administrator al S.C. Co­mex Cereal SRL, trimis chiar în judecată în 2012, dar achitat de Tribunalul Buzău în 2013, pe motiv că fapta nu era prevăzută de legea penală.  În septembrie 2015 însă, Pachetul de pe lângă Tribunalul Buzău a cerut judecătorilor redes­chi­derea urmăririi penale în do­sa­rul format de procurori în 2011.

   De asemenea, în anul 2009, el ar fi fost condamnat la șase luni de închisoare cu suspendare pentru furt, cu o perioadă de supraveghere de peste doi ani.