Primarul din Chiojdu, condamnat cu suspendare pentru conflict penal de interese și fals în înscrisuri

   Primarul comunei Chiojdu, Sergiu Andrei Fătu, a fost condamnat, marți, de Judecătoria Pătârlagele, la un an și șase luni închisoare cu suspendarea condi­țio­nată a executării pedepsei, stabilind un termen de încercare de 3 ani și 6 luni socotit de la data rămânerii definitive a acestei hotărâri. Fătu, care a fost trimis în judecată pentru conflict penal de interese și fals în înscrisuri, poate ataca decizia instanței de fond cu apel.

   Andrei Fătu a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Plo­iești pentru conflict de interese și fals în înscrisuri sub semnătură pri­vată, în martie 2016. În rechi­zi­toriul întocmit în cauză, procurorii au reținut că Fătu, „la data de 23.07.2012, în calitate de primar al comunei Chiojdu, jud. Buzău, a luat decizia de a se plăti contra­va­loarea facturii emise de SC CO­NIFER PRODCOM SRL și a îndeplinit un act (semnarea ordi­nelor de plată) prin care s-a obți­nut un folos patrimonial pentru SC CONIFER PROD-COM SRL, al cărui unic asociat și administrator este soția inculpatului. De asemenea, inculpatul Fătu Andrei Sergiu a întocmit factura nr. 0000001 din data de 23.07.2012, furnizor fiind SC CONIFER PROD SRL, pe care a semnat-o, deși nu avea nicio calitate la societatea comercială emitentă, factură pe care a folosit-o în vederea producerii unei consecințe juridice (plata sumei neachitate din valoa­rea totală a contractului încheiat între Primăria Chiojdu și SC CONIFER PRODCOM SRL)“.

   Reamintim că, în decembrie 2011, Andrei Fătu a contractat, prin firma sa, SC Conifer Prodcom SRL, lucrări de igienizare a islazului comunal Cătiașu. Firma lui Andrei Fătu a început lucrarea și ar fi finalizat-o după nici cinci luni. A mers la primarul în funcție la acel moment să-i ceară să facă recepția lucrării, dar acesta ar fi amânat-o. În iunie 2012, Fătu a fost ales primar. O lună mai târziu, în data de 23 iulie 2012, Andrei Fătu a semnat factura cu seria BZ FAS nr. 0000001, emisă de SC Conifer Prodcom pe numele Pri­măriei Chiojdu, în valoare de 66.860,80 lei. În aceeași zi, Fătu a semnat, în numele Primăriei Comunei Chiojdu, ordinul de plată nr. 242 în valoare de 62.897,76 lei, care este introdus la plată la Trezoreria operativă Pătârlagele cu explicația „CV. Factură 0001/23. 07.2012 lucrări pășuni Cătiașu“. Diferența de aproape 4.000 de lei între suma facturată și cea plătită efectiv de Primăria Chiojdu o reprezintă garanția de bună exe­cuție a lucrării.