Primarul suspendat al orașului Nehoiu, Florentin Lungu, cercetat pentru abuz în serviciu, fals intelectual, reducerea suprafeței fondului forestier fără drept, instigare la infracțiunile de fals intelectual, distrugere de înscrisuri, tăiere și sustragere ilegală de arbori, scapă de arestul Poliției Prahova, însă va sta în arest la domiciliu
până la începutul lunii viitoare. Judecătorii Tribunalului Prahova au admis, ieri, contestația depusă de avocații lui Lungu la măsura privind prelungirea arestării preventive cerută de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și dispusă de judecătorii de la Judecătoria Ploiești.
Țntre timp, lista persoanelor urmărite penal s-a extins. Alături de Lungu, în același dosar sunt inculpate alte patru persoane, iar cinci au calitate de suspect, printre acestea din urmă numărându-se contabila firmei Prodfor deținută de Florentin Lungu, dar și presupusa moștenitoare a pădurii rasă de primarul orașului Nehoiu, cu concursul complicilor săi, în zona Lunca Mare pentru a-și instala stâna de capre.
,,Admite contestația formulată de inculpatul LUNGU FLORENTIN, împotriva încheierii din data de 06.01.2015 pronunțată de Judecătoria Ploiești în dosar nr. 10/281/2015, și, în consecință: Desființează încheierea contestată, și rejudecând cauza pe fond, în baza art. 237 alin. 1 Cod proc. penală, respinge propunerea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești privind prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului Lungu Florentin. În baza art. 237 alin. 2 rap. la art. 202 alin. 4 lit. d) și art. 218 și următoarele C.p.p. dispune înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a arestului la domiciliu față de inculpatul Lungu Florentin cu datele de stare civilă arătate mai sus, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 08.01.2015 până la data de 06.02.2015 inclusiv. În baza art.221 alin.1 Cod proc. penală, impune inculpatului obligația de a nu părăsi imobilul din oraș Nehoiu, str. Mihail Sadoveanu, nr. 18, jud Buzău fără permisiunea judecătorului de drepturi și libertăți sau a organului judiciar în fața căruia se află cauza. În baza art.221 alin.2 Cod proc. penală, pe durata arestului la domiciliu, inculpatul Lungu Florentin are următoarele obligații: a) să se prezinte în fața organului de urmărire penală, a judecătorului de drepturi și libertăți sau a judecătorului de cameră preliminară ori de câte ori este chemat; b) să nu comunice cu inculpații Bărbulescu Gheorghe Laurențiu Barbu, domiciliat în oraș Pătârlagele, str. Industriilor, nr. 26, jud. Buzău, Popa Viorel (n.r., inspectorul cadastral la Primăria Nehoiu), domiciliat în oraș Nehoiu, sat Chirlești, jud. Buzău și Petre Nicolae (n.r., zis Liță, administratorul Ocolului Silvic Privat Nehoiu), domiciliat în oraș Nehoiu, str. Aleea Tineretului, bl. A1, et. 1, ap. 7, jud. Buzău, Șușu Vasile, domiciliat în oraș Nehoiu, str. Alexandru Ioan Cuza, bl. 28D, et. 4, ap. 16, jud. Buzău, suspecții: Nichifor Ciprian Petrică, domiciliat în oraș Nehoiu, sat Bîsca Roziliei, jud. Buzău, Breabăn Marius, domiciliat în oraș Pătârlagele, sat Muscel, jud. Buzău, Despa Genica, domiciliată în oraș Nehoiu, sat Păltineni, jud. Buzău, Mocănașu Silvia Zenovia, domiciliată în oraș Nehoiu, sat Chirleștiu, jud. Buzău și Plăpană Romulus, domiciliat în oraș Nehoiu, sat Vinețișiu, jud. Buzău, martorii (…) direct sau indirect, pe nicio cale. În baza art. 221 alin. 4 C.p.p. atrage atenția inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credință a măsurii sau a obligațiilor care îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive. Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului Lungu Florentin de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr.163/DL/09.12.2014 emis de Judecătoria Ploiești, dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză. Dispune comunicarea unei copii a prezentei încheieri inculpatului Lungu Florentin, Biroului Supravegheri Judiciare din cadrul IPJ Buzău, serviciului public comunitar de evidență a persoanelor și organelor de frontieră. În baza art.275 alin.3 c.pr.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă”, se precizează în încheierea instanței.
Joaca de-a contestația
Decizia vine după ce, acum câteva zile, Florentin Lungu
și-a retras cererea de înlocuire a arestului preventiv cu arestul la domiciliu. Mai exact, pe 29 decembrie, la Judecătoria Ploiești a fost înregistrată cererea acestuia de înlocuire a arestului preventiv cu arestul la domiciliu. Termenul a fost stabilit pentru 5 ianuarie, însă surpriză! Judecătorii s-au trezit că Lungu nu mai vrea arest la domiciliu ci să râmână în arest. Cererea lui Florentin Lungu
i-a „bulversat” și pe procurori, care întorși din minivacanța de Sărbători au aflat de intenția inculpatului și au dat fuga la instanță cu cererea de prelungire a măsurii arestării preventive în cazul primarului suspendat de la Nehoiu. ,,La data de 05.01.2015 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a solicitat instanței prelungirea măsurii arestării preventive dispusă față de inculpatul Lungu Florentin. Precizăm că solicitarea de înlocuire a măsurii arestului preventiv nu a fost formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, ci de către inculpat”, este răspunsul remis redacției OPINIA de Biroul de Informare Publică și Relații cu Presa al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.
Ieri însă, magistrații de la Tribunalul Prahova au decis să-l scoată din arest pe Lungu.
Cum s-a descoperit tărășenia
Acum câteva luni, pădurea în zona Lunca Mare a început să dispară arbore cu arbore, iar terenul a început să o ia la vale spre cimitir. Inspectorii silvici au descoperit defrișări haotice și ilegale din cauza cărora terenul s-a dislocat, punând în pericol cimitirul de la baza versantului. O plângere ajunsă în atenția procurorilor l-a făcut
responsabil de nenorocire chiar pe primarul de la Nehoiu, deloc străin de încălcarea legii, avându-i complici pe angajații săi de la firma pe care încă o gestionează, Prodfor, și din cauza căreia întâiul ales al orașului a fost trimis în judecată pentru conflict de interese, după ce a dispus achitarea, de către Primărie, a unor facturi emise chiar de Prodfor.
Întreaga poveste este legată însă de punerea în posesie, cu cântec, a terenului care, în septembrie, a început să se „scurgă“ către cimitir și locuințe și pe care a fost amplasată o stână de capre despre care localnicii spun că erau ale primarului pesedist de la Nehoiu.
După ce presupusul moștenitor, o anume Silvia Genovia Mocănașu, a fost pus în posesie, anul trecut, pădurea de conifere a fost culcată la pământ, arbore cu arbore, cu buldozerele, iar în locul ei au apărut construcții din beton și saivane. Împuternicita presupusei moștenitoare ar fi nimeni alta decât contabila de la firma Prodfor, a lui Florentin Lungu, Genica Despa. Stâna ar fi fost amenajatată chiar cu oameni și materiale de la Primărie. Au fost ridicați în pădure chiar și stâlpi de curent electric, iar când lucrurile au luat-o „la vale“ la propriu, Lungu și-a luat tălpășița. Localnicii spun că s-a muncit trei zile și trei nopți fără oprire, cu utilaje și cu oameni, să se dezmembreze tot ce se construise, și apoi Lungu și-ar fi mutat caprele mai sus de locul incidentului. Inclusiv construcțiile betonate au fost distruse și cărate bucată cu bucată. După ce întreaga tărășenie a ieșit la iveală și alunecarea de teren a început să amenințe cimitirul așezării, în loc au rămas oameni și câini de pază care au ținut departe localnicii care au încercat să ajungă la stână.
În septembrie, procurori de la Curtea de Apel Ploiești au descins la Nehoiu pentru a ridica documente legate de acest caz. Imediat s-a trecut la audierea martorilor și s-au strâns probe.