Primarul de la Năieni, recurs împotriva ANI, la Curtea Supremă

Primarul comunei Năieni, Marian Apostol, n-a avut câștig de cauză la Curtea de Apel Ploiești împotriva Agenției Naționale de Integritate care l-a declarat anul trecut în conflict de interese de natură administrativă. 

Apostol a atacat actul administrativ, însă cererea de anulare i-a fost respinsă atât pe fond cât și în recurs la Ploiești. Dosarul a ajuns, pe 20 ianuarie, în recurs, la Înalta Curte de Casație și Justiție, dar nu s-a stabilit încă un termen.

Primarul de la Năieni a ajuns în atenția ANI pentru câteva baxuri de hârtie igienică. Marian Apostol este acuzat de inspectorii ANI că ar fi avizat la plată facturi emise de către firma în valoare de 35 de milioane de lei vechi.

„APOSTOL MARIAN a încălcat regimul juridic privind conflictul de interese în materie administrativă, întrucât, în timpul exercitării mandatului de Primar al Comunei Năeni, Jud. Buzău, a avizat plata a 3 facturi emise de către societatea în cadrul căreia acesta deține calitatea de asociat unic și soția sa funcția de administrator, în sumă totală de 3.532,03 Lei. Astfel, APOSTOL MARIAN a încălcat dispozițiile art. 76, alin. (1) din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora „Primarii (…) sunt obligați să nu emită un act administrativ sau să nu încheie un act juridic ori să nu emită o dispoziție, în exercitarea funcției, care produce un folos material pentru sine, pentru soțul său ori rudele sale de gradul I”, se arăta în comunicatul Agenției Naționale de Integritate.

Apostol precizat la acel moment că a fost cercetat de inspectorii Agenției Naționale de Integritate dar și de procurorii buzoieni și de către Poliția Economică după ce, în cursul anului 2010 de la magazinul pe care îl avea în centrul comunei s-au cumpărat mai multe produse. ,,Angajați ai Primăriei și de la școala din comună ar fi cumpărat de la magazinul soției mele bomboane pentru o serbare școlară, hârtie igienică, apă minerală și detergent. ,Magazinul fiind la doi pași de Primărie și lângă școală oamenii mergeau repede acolo, luau ce le trebuia erau trecuți pe caiet și când se făcea 1.000 de lei se tăia factura și se achita. Asta a durat câtva timp până când le-am transmis angaja­ților ca să nu mai cumpe­re de la magazinul meu”, a declarat atunci primarul comunei Năeni, Marian Apostol.

În aceiași speță ar mai fi fost cercetat și de Poliția Economică Buzău în urma unei sesizări depuse de fostul primar al comunei prin intermediul unei terțe persoane și  s-ar fi dispus neînceperea urmăririi penale.