Primarul de la Colţi, după un nou atac al urşilor: „Suntem victime sigure şi noi, oamenii, şi animalele“

   Atacurile urşilor sunt tot mai dese în judeţul Buzău, iar autorităţile locale sunt neputincioase atât timp cât, de la nivel central, ordinul de derogare pentru vâ­nătoarea la urşi întârzie, numărul pagubelor produse de aceste animale creşte, iar popu­laţia este tot mai intolerantă şi poate recurge la metode proprii de apărare.  În noaptea de duminică spre luni, un urs a coborât din pădure până în mijlocul satului Colţii de Jos, acolo unde a intrat într-o gospodărie şi a sfâşiat un porc de 150 de kilograme. În ultimele luni, urşii au  ata­cat de cinci ori la Colţi. 

   „Din păcate ursul a atacat din nou comunitatea (…) ONG-urile sau dovedit a fi mai puternice decât legea. Până anul acesta pe fiecare fond de vânătoare trebuiau extrase câte două exemplare din specia Urs. Aşa că suntem victime sigure şi noi oamenii şi animalele pe care sătenii le cresc cu mari sacrificii financiare (…) Avem o singură şansă: să ne închinăm la Dumnezeu“, a scris, pe pagina sa de socializare, primarul comunei Colţi, Petrişor Rădulescu.

   Proprietarul, împreună cu doi vecini, au încercat să alunge ursul, prin zgomote puternice făcute în miezul nopţii, însă fiara nu a plecat până nu a făcut prăpăd.

   Acum, proprietarului nu-i rămâne de făcut decât să depună la primărie actele necesare pentru obţinerea de despăgubiri. Acestea sunt însă mult sub preţul pieţei.

   Spre exemplu, în cazul unui porc ucis de urs, proprietarul nu primeşte mai mult de 4 lei per kilogram. Pentru a fi despăgubiţi, proprietarii trebuie să depună, conform HG 1689/2008, în timp de 24 de ore, o cerere la Primărie, iar primarul, tot în 24 de ore, trebuie să convoace o comisie de constatare din care fac parte un reprezentant al Primăriei, unul al Protecţiei Mediului, unul al Ministerului Agriculturii, un re­prezentant al gestionarului faunei cinegetice, în cazul fondurilor cinegetice. La constatare trebuie să participe şi păgubitul care trebuie să facă dovada că a luat toate măsurile de prevenire a atacului, prin realizarea de garduri sau pază ori alte mijloace acustice sau luminoase care să sperie animalul sălbatic. În cazul în care dosarul întocmit este aprobat păgubitul aşteaptă despăgubirea pe care o poate primi şi după un an de zile de la Ministerul Mediului.

   În ultimele luni, urşii au dat iama în gospodării din mai multe localităţi de munte – Pătârlagele, Pănătău sau Mărgăriteşti însă nu  s-a dat nicio derogare pentru împuşcarea fia­relor. În acest moment, există o „gravă tensiune socială”, iar popu­laţia locală nu mai este tolerantă faţă de aceste animale.

   În schimb, vânătorii avertizează asupra faptului că se schimbă comportamentul speciilor de carnivore mari, care îşi vor pierde frica instinctivă faţă de om.