Primarul Constantin Toma: „Îl rog pe domnul Ionel Tescaru să-și dea demisia, dacă mai are un pic de bun-simț”

Consiliul Local Municipal a votat, vineri, în unanimitate, toate proiectele de hotărâre promovate de primarul Constantin Toma pentru ședința extraordinară, cele mai multe dintre acestea fiind menite a „reda buzoienilor Compania de Apă”. De asemenea, aleșii locali au aprobat și efectuarea de audituri juridice și economico-financiare ale activității Primăriei și Companiei de Apă pentru perioada 2008-2016, dar și aplicarea Ordonanței de urgență 109/2011 privind guvernarea corporatistă a întreprinderilor publice pentru societățile a care municipiul Buzău este unic acționar.

        „Votul în unanimitate, al consilierilor tuturor partidelor politice, care reprezintă toți buzoienii, înseamnă că am ales bine această ordine de zi, iar acum trebuie să pun în aplicare ceea ce s-a hotărât astăzi. Respectiv, până la urmă, schimbarea managementului la Compania de Apă și, cu acest prilej, îl rog pe domnul Ionel Tescaru să-și dea demisia, dacă mai are un pic de bun-simț. Este foarte important pentru buzoieni, pentru că aș dori să nu tergiversăm foarte mult convocarea Adunării Generale pentru a lua măsurile care se impun, ci să luăm măsuri deîndată pentru a reduce prețul apei și, bineînțeles, încet-încet, să îmbunătățim și calitatea ei”, a precizat primarul Constantin Toma la conferința de presă pe care a susținut-o la finalul ședinței.

        Cu aceeași ocazie, primarul a mai spus despre Compania de Apă că este o „societate profitabilă, dar profitabilă numai pentru management, pentru câțiva abonați și pentru firmele private cu care această companie lucrează. Această companie este foarte importantă pentru buzoieni, și trebuie să revină cât mai repede înpoi la buzoieni. Primesc azi un mandat foarte important și voi încerca să îl duc cât mai repede la capăt”.

Amănunte, în ediția de luni a cotidianului OPINIA.