Primarii din județul Buzău au avut viață grea cu inventarierea terenurilor agricole. După ce au primit de la Guvern bonusuri peste bonusuri pentru finalizarea acțiunii, multe primării sunt blocate în proiect. Oficial, principala cauză este lipsa banilor pentru cadastriști, iar a doua, lipsa personalului care să facă inventarierea. Neoficial, unii primari au vrut să păstreze la primării parcelele nerevendicate.
Cum inventarierea nu s-a finalizatat până la începutul acestei luni, Instituția Prefectului județului Buzău a trecut la aplicarea de amenzi, iar acestea nu sunt deloc de neglijat.
Ieri, într-o conferință de presă, prefectul județului Buzău, George Sava, a precizat că mai mulți primari din județ au fost amendați pentru că nu au respectat termenul limită, 1 iunie 2015, pentru inventarierea terenurilor ce aparțin de respectivele administrații publice locale. „Conform Legii 165/2013 privind inventarierea terenurilor, termenul limită până la care se putea face acest lucru, 1 iunie 2015, a expirat, drept urmare am constatat că la această dată un număr de 19 localități nu și-au respectat angajamentele luate, drept urmare am aplicat o serie de sancțiuni și am dat avertismente”, a precizat reprezentantul guvernului în județ.
Unii primari au fost amendați cu câte 100 de milioane de lei vechi, iar alții au primit doar avertismente. Primarii care vor fi nevoiți să scoată bani din buzunar pentru plata amenzilor sunt cei ai comunelor Mărgăritești, Merei, Pietroasele, Pârscov, Vernești și Podgoria, unde firma care realizase lucrarea până la un anumit stadiu a reziliat contractul de servicii topo din cauza unor divergențe cu primarul. Ca urmare, acesta a fost amendat de Prefectură. Alții au fost avertizați în scris.. Este vorba despre primarii orașelor Nehoiu și Pogoanele și primarii comunelor Pănătău, Grebănu, Puiești, Chiojdu, Siriu, Viperești, Florica, Mihăilești, Săgeata, Bisoca și Racovițeni.
Primarul comunei Pietroasele, Cornel Enache, a precizat că nu este de acord cu sancțiunea și după ce va primi procesul verbal prin care a fost amendat cu 10.000 de lei, îl va contesta cu siguranță în termenul legal, pentru că legea nu poate fi aplicată dintr-un birou și fără să se țină seamă de problemele cu care se confruntă primăriile în ceea ce privește personalul necesar care să facă inventarierea terenurilor. „Așa mă bucur că am fost amendat, că îmi vine să mă pup singur în oglindă. Am fost sunat de la Prefectură și mi s-a spus că am fost amendat cu 10.000 de lei pentru că nu am finalizat inventarierea terenurilor. N-am văzut procesul verbal și chiar dacă îl văd nu-l semnez. Problema nu e neapărat la Prefectură, ci la ANRP că de acolo s-au cerut sancțiunile. Cu astfel de măsuri coercitive ca să ne ,,bage sula-n coaste” nu se rezolvă lucrurile. Eu am vrut să fac lucrurile cum trebuie pentru că sunt comune cărora li s-au trimis situațiile înapoi pentru că nu erau bune și alea nu au fost sancționate. La biroul agricol am două persoane. Ca să pot rezolva treaba cu Legea 165 am adus o pensionară care a lucrat în domeniu și pe care o plătesc cu bani din bugetul local. În paralel, cele trei persoane au dat și adeverințe pentru APIA. Nu vă spun că odată s-a stat trei ore la o singură persoană și ce-a ieșit aici….Angajez un alt om, prin concurs, dar plafonul de salarii este limitat. Și atunci ce fac? Mai mult, în 1997 au venit de la Prefectură să dăm titluri de proprietate. Noi eram atunci ocupați cu pășunea. Am urgentat lucrurile ca să fie bine, ce să facem, dacă așa s-a cerut… Le-am dat ca să fie date, ca să ne dăm mari că am eliberat cât mai multe titluri. Că așa se lucrează la noi…”, spune nemulțumit primarul comunei Pietroasele.
Cornel Enache ne-a precizat ieri că în două-trei săptămâni estimează că va putea finaliza procesul de inventariere a terenurilor.
În ceea ce privește stadiul procedurii la nivelul județului, prefectul George Sava a precizat ieri că procentul de realizare este de 80% în acest moment.
Reprezentantul Guvernului în județul Buzău a precizat că primarii vor fi amendați până când vor finaliza procedurile pe Legea 165/2013.