*„De trei ani cerem acest lucru, fiecare ministru a promis, dar nu s-a întâmplat nimic”, susţine Marian Muşat, preşedintele Asociaţiei Comunelor
Primarii buzoieni care au păstrat documentaţiile pentru accesarea de fonduri europene prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală ( PNDR) care nu au fost finanţate s-ar putea să aibă parte de un sprijin nesperat, reprezentanţii Ministerului Agriculturii luând în calcul realocarea unor fonduri europene de la proiecte din anii 2008 – 2010 care nu au început nici până în prezent.
*„De trei ani cerem acest lucru, fiecare ministru a promis, dar nu s-a întâmplat nimic”, susţine Marian Muşat, preşedintele Asociaţiei Comunelor
Primarii buzoieni care au păstrat documentaţiile pentru accesarea de fonduri europene prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală ( PNDR) care nu au fost finanţate s-ar putea să aibă parte de un sprijin nesperat, reprezentanţii Ministerului Agriculturii luând în calcul realocarea unor fonduri europene de la proiecte din anii 2008 – 2010 care nu au început nici până în prezent.
Sumele cumulează nu mai puţin de 800 milioane euro şi, potrivit declaraţiilor ministrului Agriculturii, Daniel Constantin, cu acordul Comisiei Europene, aceşti bani ar putea fi redirecţionaţi de la măsurile privind investiţiile în exploataţiile agricole din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (121, 123) către alte măsuri unde cererea de finanţare a fost de câteva ori mai mare decât bugetul disponibil. Prima opţiune a autorităţilor vizează Măsura 322 privind modernizarea satului românesc, unde cererile au fost de 7 miliarde euro, iar bugetul de 1,6 miliarde euro. „Am făcut o analiză în aceste zile şi sunt proiecte din anii 2008, 2009 şi 2010, pe măsuri extrem de importante care nu a început nici până acum, pentru că beneficiarii nu au posibilitatea să demareze proiectele din lipsuri financiare. Sumele se ridică la 800 milioane euro şi trebuie să luăm o decizie rapidă despre ce vom face. Mulţi doresc să continue proiectele şi sunt în discuţii cu băncile. În următoarele trei luni vom vedea care proiecte pot merge mai departe şi care vor fi reziliate”, a declarat pentru Agerpres ministrul Daniel Constantin.
Cereri de finanţare de la jumătate din primăriile buzoiene
Sumele disponibilizate din rezilieri de proiecte au fost solicitate de mai mult timp de către primarii din teritoriu, deoarece din judeţul nostru au existat 40 de cereri de finanţare, unele proiecte fiind chiar ale unor asociaţii formate din mai multe comune, finanţare propriu-zisă obţinând doar trei proiecte.
Primarul Marian Muşat, preşedintele Asociaţiei Comunelor din România – Filiala Buzău, spune că, în ultima perioadă, la toate evenimentele organizate de asociaţie care au avut drept obiectiv analiza problemelor cu care se confruntă comunele din România, printre primele solicitări s-au numărat cererea de a aloca bani prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală de la celelalte măsuri mai puţin accesate. „De trei ani cerem acest lucru, fiecare ministru a promis, dar nu s-a întâmplat nimic. Sunt 40 de comune sau poate mai multe pentru care primarii au făcut proiecte şi aveau speranţe că primesc bani, dar nu s-a întâmplat nimic. Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Valea Câlnăului, din care făcea parte şi comuna mea a avut un proiect de şase milioane de euro, bani cu care s-ar fi reuşit dezvoltarea infrastructurii întregii zone. Nu s-au cheltuit banii la alte măsuri, iar infrastructura de la sate este deficitară. Ar trebui să fie prioritară pentru judeţ şi pentru ţară, deoarece au fost mereu calamităţi şi este nevoie de drumuri. La fel este şi cu alimentarea cu apă. Este secetă şi oamenii vor să aibă macăr apă curentă şi au dreptate, pentru că trăim în 2012, nu în vremuri demult apuse. Toţi politicienii de la centru criticau primarii că nu fac proiecte, dar când au făcut, nu au mai fost bani, ori trebuie făcut ceva să se corecteze aceste lucruri”, susţine Marian Muşat, preşedintele Asociaţiei Comunelor.
Audit fără sancţiuni pentru proiectele din mediul rural
Pentru Măsura 322 au fost depuse 3.225 de cereri de finanţare conforme, în valoare de 7,6 miliarde de euro, în condiţiile în care alocarea financiară totală a fost de 1,76 miliarde de euro. Dintre aceste cereri de finanţare au fost contractate până în prezent 617 proiecte în valoare de 1,5 miliarde de euro.
Din judeţul nostru, reprezentanţii Primăriei Gura Teghii sunt primii care au finalizat un astfel de proiect. Potrivit datelor furnizate de primarul Gheorghe Bâcneanu, proiectul de realizare a reţelei de canalizare şi modernizarea reţelei de drumuri de interes local finanţat din fonduri europene destinate mediului rural a fost finalizat încă din august 2011. Primarul a explicat că în baza acestui proiect, comuna a beneficiat de o finanţare totală de 2,5 milioane de euro, fiind realizată 3,7 kilometri de reţea de canalizare, staţie de epurare şi modernizate 4 kilometri de drumuri. Totodată, primarul Bâcneanu a explicat că în prezent se fac demersurile necesare pentru obţinerea licenţei de funcţionare a serviciului de canalizare şI darea în folosinţă a acestei investiţii. |n privinţa efectelor derulării acestui proiect, primarul Gheorghe Bâcneanu consideră că un prim beneficiu pentru localnici îl reprezintă modernizarea drumurilor, în timp ce realizarea canalizării pe termen lung ar putea atrage eventuali întreprinzători în domeniul agroturismului.
Proiectul din Cătina, la un pas de recepţie
Un alt proiect cu fonduri europene se află în derulare în comuna Cătina, primarul Gheorghe Radu explicând că investiţiile au fost executate aproape în întregime.
Gheorghe Radu, primarul din Cătina, ne-a declarat că unitatea administrativă pe care o conduce beneficiază de o finanţare de un milion de euro, bani destinaţi reabilitării a trei kilometri de drumuri comunale, construcţiei unui after school şi achiziţionării de costume populare pentru formaţiile de fluieraşi şi de dans ale elevilor din localitate. |n privinţa verificărilor efectuate pentru acest proiect, primarul Gheorghe Radu a precizat că au avut patru controale, unul de la Bucureşti şi trei de la Constanţa. „Drumurile sunt executate 90%, mai sunt de făcut unele corecţii, la after-scool mai sunt de făcut finisajele interioare, iar achiziţiile de costume populare au fost făcute. Mai sunt două săptămâni de lucru, apoi cred că putem trece la efectuarea recepţiei, conform legii. Plata peste 50% este deja efectuată şi ne vom adresa Centrului Regional pentru alocarea sumelor de la cheltuieli neprevăzute“, ne-a declarat primarul Gheorghe Radu.
Licitaţii pentru canalizarea şi asfaltarea din Robeasca
|n cazul celui de-al treilea proiect pentru Măsura 322 din judeţ, cel din comuna Robeasca, lucrările propriu-zise nu au început încă, în prezent fiind analizate documentele firmelor care s-au înscris la licitaţie.
Iniţial, documentaţia pentru iniţierea proiectului integrat de 2,5 milioane de euro a fost în analiza Autorităţii Naţionale de Reglementare şi Monitorizare a Achiziţiilor Publice (
ANRMAP). Astfel, dacă la finalul anului trecut reprezentanţii administraţiei publice locale din Robeasca sperau ca cel târziu în luna martie 2012 să se reuşească începerea lucrărilor, derularea proiectului a fost întârziată de procedurile cerute de lege. „|n prezent, sunt licitaţiile făcute şi trebuie să stabilim un câştigător. Cerem clarificări la documentaţia de calificare, la documentaţia tehnică, pentru a face punctajul şi a stabili câştigătorii“, ne-a declarat primarul din Robeasca, Domnica Vlad.
Prin proiectul integrat, comunitatea din Robeasca va beneficia de reţea de canalizare în satele Moşeşti şi Robeasca, cu două staţii de pompare şi două staţii de epurare. Tot prin acest proiect, se vor efectua lucrări de asfaltare a drumurilor săteşti din cele două sate, în total 5,1 km (2,5 km în Moşeşti, 2,6 km în Robeasca). O altă lucrare vizată este reabilitarea Căminului Cultural Moşeşti. Un alt obiectiv important de realizat prin acest proiect îl constituie realizarea unui Centru pentru persoane cu nevoi speciale în satul Moşeşti, care va avea o capacitate de circa 15-20 de locuri. Tot prin proiectul acesta, în satul Moşeşti se va putea realiza şi un teren de sport cu gazon artificial, pentru mai multe discipline.
La aceste proiecte se mai adaugă patru proiecte pentru Măsura 322 submăsura d) „Investiţii privind lucrări de refacere şi modernizare a infrastructurii rutiere afectate de inundaţii în anul 2010”, din judeţ există cinci astfel de aplicaţii. Din judeţ, au fost aprobate la finanţare documentaţiile pentru refacerea drumurilor depuse de reprezentanţii comunelor Mânzăleşti, Pănătău, Bisoca şi Pardoşi.