Că jaful în gestionarea banului public la unele primării din judeţ este constatat an de an de inspectorii Curţii de Conturi, nu mai este o noutate pentru nimeni, dar să plăteşti peste cinci miliarde lei pentru 18 kilometri de şanţ regăsit doar în facturi, este prea de tot.
S-a putut la Primăria Stâlpu unde Camera de Conturi a constatat anul trecut prejudicii de peste 10 miliarde lei vechi de pe urma contractelor de proiectare şi execuţie sistem de alimentare cu apă în comună, amenajare alei pietonale şi branşamente individuale la reţeaua de apă din comună.
Spre exemplu, pentru realizarea obiectivului de investiţii „Proiectare şi execuţie sistem de alimentare cu apă în comună”, Camera de Conturi Buzău a stabilit că UATC Stîlpu a plătit nelegal, către SC Condor SRL Babadag, situaţii de lucrări întocmite de executant, în care s-au înscris lucrări neexecutate precum şi preţuri la echipamente/materiale mai mari decât cele reale de aprovizionare, fapt ce a generat un prejudiciu în sumă de 881 mii lei.
Din această sumă, 521 mii lei reprezintă contravaloarea unor lucrări neexecutate, după cum, se menţionează în sinteza rezultatelor acţiunii de audit financiar desfăşurate e auditorii financiari la UATC Stîlpu. Mai exact, volumul de săpături ar fi fost majorat nejustificat cu 9.176 mc !!! la care s-a adăugat costul operaţiunilor de împrăştiere cu lopata şi compactării manuale cu maiul de mână a pământului aferent săpăturilor neexecutate. Un calcul simplu arată că cei peste 9 mii mc de pământ ar putea reprezenta echivalentul unei cantităţi rezultate în urma săpării unui şanţ de un metru adâncime şi 0,50 m lăţime, pe o distanţă de aproximativ 18 kilometri sau a suprafeţei unei vile cu două etaje şi baza de 30 x 30 metrii pătraţi.
Iar spolierea bugetului comunei nu s-a oprit la cele 5 miliarde lei. Primăria a plătit alte miliarde bune, reprezentând costuri umflate pentru unele echipamente. Este vorba despre 360.000 lei (3.6 miliarde lei vechi) despre care reprezentanţii Camerei de Conturi Buzău spun că reprezintă diferenţe dintre preţul unor lucrări/echipamente înscris în situaţiile de plată şi preţul real de procurare al acestora – Grup hidrofor monobloc pentru distribuţia apei, Grup hidrofor monobloc anti-incendiu, etc.
De asemenea, potrivit sintezei rezultatelor acţiunii de audit financiar desfăşurate de Camera de Conturi, în perioada 2014-2015, UATC Stâlpu a plătit nelegal către două societăţi – SC Safe Construct Trend SRL Padina şi SC Construct Valcor SRL Costeşti – , suma totală de 133 mii lei, urmare acceptării la plată a unor situaţii de lucrări în care executanţii au înscris preţuri la materiale mai mari decât cele reale de procurare, rezultate din facturile de aprovizionare, precum şi manoperă supraevaluată, la obiectivele de investiţii ,,amenajare alei pietonale” şi ,,branşamente individuale la reţeaua de apă”.
Miliarde lei date pe lucrări de mântuială
Urmare constatărilor, reprezentanţii Camerei de Conturi au solicitat Primăriei Stâlpu stabilirea întinderii prejudiciului cauzat bugetului local prin acceptarea la plată şi decontarea unor situaţii de lucrări întocmite de SC Condor SRL Babadag, la obiectivul de investiţii „Proiectare şi execuţie sistem de alimentare cu apă în comună”, în care constructorul a înscris lucrări neexecutate, precum şi preţuri la echipamente/utilaje mai mari decât cele reale de procurare. De asemenea, s-a solicitat luarea tuturor măsurilor legale de recuperarea şi virarea la bugetul de stat a prejudiciului împreună cu dobânzile penalizatoare calculate până la data recuperării efective, dar şi remedierea deficienţelor constatate la căminele de vizitare existente pe traseul reţelei de distribuţie, prin executarea lucrărilor de etanşare a trecerilor conductelor prin pereţii căminelor pentru a evita infiltrarea apei pluviale în aceste cămine, refacerea tavanului de rigips la camera de pompare şi montarea unei guri de ventilaţie pentru a se evita formarea condensului.
Totodată, trebuie stabilită întinderea prejudiciului, generat de acceptarea la plată şi decontarea unor situaţii de lucrări întocmite de SC Safe Construct Trend SRL şi SC Construct Valcor SRL, la cele două obiective de investiţii (,,amenajare alei pietonale” şi ”branşamente individuale la reţeaua de apă”), în care constructorii au înscris preţuri la materiale mai mari decât cele reale de procurare, precum şi cheltuieli supraevaluate cu manopera, dar şi dispunerea măsurilor de înregistrare în contabilitate, de urmărire şi recuperare a prejudiciului împreună cu dobânzile penalizatoare calculate până la data recuperării efective.