Primăria va investi aproape un milion de euro în reabilitarea stadionului de atletism situat la ieşirea din municipiu spre Ploieşti, pentru a-l transforma într-o bază sportivă modernă, care va putea găzdui competiţii naţionale şi internaţionale la nivel de juniori. Conform viceprimarului Andrei Neder, primii paşi în acest sens au fost deja făcuţi, fiind contactate firme de proiectare şi execuţie în vederea organizării licitaţiei pentru atribuirea lucrărilor de modernizare.
Neder a spus, pentru ,,Observatorul Buzoian”, că, pe lângă pista sintetică de alergare, va fi amenajată şi una pentru încălzire, vor fi construite vestiare şi tot ce este necesar ca stadionul să îndeplinească criteriile prevăzute de standardul Federaţiei Internaţionale de Atletism Amator (IAAF – International Association of Athletics Federations), categoria a III-a (omologat pentru competiţii internaţionale).
,,Odată cu modernizarea sa, considerăm că stadionul de atletism ar putea fi un punct de atracţie pentru oraşul nostru, prin organizarea unor competiţii. Deja am demarat acest proiect şi încercăm să ridicăm această bază la un nivel cât mai mare, deoarece scopul nostru îl reprezintă găzduirea unor competiţii europene de juniori, pentru început. Sperăm ca, în cel mai scurt timp, în decursul anului viitor, să finalizăm lucrările de modernizare a stadionului pentru a organiza concursuri. Acest lucru va aduce, în primul rând, un câştig pentru municipiul Buzău – ce va ieşi în faţă cu o altfel de imagine -, sportivi, cetăţeni şi, în al doilea rând, pentru agenţii economici care automat vor beneficia de acest proiect prin cerere de cazare şi masă”, a spus viceprimarul Andrei Neder.
De aceeaşi părere este şi directorul Clubului Sportiv Şcolar Buzău, profesorul de atletism Gabriel Nicolau, antrenorul celei mai titrate sportive buzoiene a momentului, Marina Baboi: ,,Impactul acestui proiect, în momentul în care se va realiza, va fi unul puternic, va aduce un mare beneficiu pentru municipiul nostru. Dincolo de faptul că va fi o bază sportivă modernă şi una dintre schimbările pe care doreşte să le facă Primăria ca Buzăul să arate ca oraş european, copiii se vor simţi altfel atraşi către atletism, către mişcare. Una este să vii să te antrenezi în actualele condiţii, unde nici zgura nu mai există pe teren, şi alta să faci mişcare pentru sănătate într-o bază sportivă modernă. În prima fază va fi turnată o pistă sintetică, iar ulterior proiectul cuprinde amenajarea unor tribune, vestiare, spaţii pentru arbitri în vederea desfăşurării activităţii specifice şi pistă de încălzire. Îndeplinind aceste condiţii, atunci IAAF va acorda stadionului nivelul III, ceea ce înseamnă că ar fi omologat pentru organizarea unui Campionat European destinat juniorilor”, a spus Nicolau pentru sursa citată.