Primăria continuă investițiile pentru modernizarea rețelei de termoficare a municipiului, Buzăul urmând să beneficieze, după încheierea reabilitării unor rețele secundare din zona centrală și din cartierul Dorobanți, de cel mai modern sistem de producere și distribuție a energiei termice.
Primăria continuă investițiile pentru modernizarea rețelei de termoficare a municipiului, Buzăul urmând să beneficieze, după încheierea reabilitării unor rețele secundare din zona centrală și din cartierul Dorobanți, de cel mai modern sistem de producere și distribuție a energiei termice. Cel puțin așa a susținut primarul Constantin Boșcodeală, pe parcursul conferinței de presă susținute joia trecută, în care a prezentat investițiile în curs de derulare ale municipalității.
„Mai avem foarte puțin de reabilitat rețele termice secundare, avem un program de cinci milioane euro, din care 50 la sută este finanțat din bugetul de stat, prin programul <Termoficare 2007-2013>, iar 50 la sută din bugetul local. În momentul de față, definitivăm lucrările în cartierul Dorobanți și va urma cartierul Centru-Bazar. Cred că, undeva la sfârșitul acestui an, lucrările vor fi efectuate complet și aș vrea să vă spun că avem cel mai modern sistem de producere și distribuție a energiei termice, eu zic, dintre toate municipiile României”, a afirmat Boșcodeală.
Rețea modernă, dar pentru cine?
Lucrurile nu sunt, însă, atât de roze, crede consilierul democrat-liberal Ion Barbu, președinte al Uniunii Naționale a Asociațiilor de Proprietari-Buzău, care, pe parcursul ședinței ordinare, de joia trecută, a Consiliului Local Municipal, a tras un semnal de alarmă asupra faptului că, din pricina numărului din ce în ce mai mare al celor care renunță la sistemul de încălzire centralizat, respectiv la calitatea de abonat al regiei Autonome Municipale, prețul gigacaloriei va crește:
“Ați văzut riscurile la care am fost supuși în iarna 2010-2011 (stoparea furnizării gazelor naturale de către Distrigaz, din cauza datoriilor acumulate de Regia Autonomă Municipală, n.r.). Consecința este – am date concrete din oraș –că se debranșează, că o să rămână maxim 50 la sută la sistem pentru iarna viitoare. O situație care va duce în extrema cealaltă, de a crește, până la urmă, prețul gigacaloriei chiar dacă nu vrem, din cauza numărului mic al celor care folosesc sistemul. Deja s-a dezechilibrat, în sensul procentelor, foarte multe blocuri din orașul acesta, care erau la sistem chiar până anul trecut, au depășit cu 50 la sută procentul celor care s-au debranșat. Situație care este delicată, pentru că cei care rămân trebuie să suporte contravaloarea serviciilor la alte prețuri”, a spus consilierul democrat-liberal Ion Barbu.
În aceste condiții, afirmația primarului Constantin Boșcodeală conform căreia, la iarnă, Buzăul va avea cea mai modernă rețea de producere și distribuție a energiei termice din țară poate părea o glumă amară, din două puncte de vedere, care pot fi sintetizate printr-o întrebare. Cui folosește și la ce preț?
Chiar dacă primarul Boșcodeală rămâne ferm pe poziții, atunci când consideră că viitorul este al Regiei Autonome Municipale, căci cei care se debranșează – 600 de cereri, la un număr total de 18.700 apartamente – sunt fie cei care, din cauza lipsurilor materiale, preferă să facă frigul la iarnă, fie cei cărora centrala termică individuală le-a sucit într-atât mințile, încât nu mai pun la socoteală nici taxa de poluare care va fi instituită din anul 2013, nici costul centralei, nici valoarea reparațiilor și nici pe cel al unei eventuale înlocuiri, totale sau parțiale, a instalației de încălzire individuală ajunsă la un anumit grad de uzură.