Prima probă la Evaluarea Națională… de basm

   Evaluarea Națională a debutat, ieri, cu proba scrisă la limba și literatura română. Nivelul de dificultate al subiectelor a fost unul mediu, concurenții ieșiți ieri din sala de examen fiind optimiști că vor lua note mari. În acest an, la Buzău s-au înscris aproximativ 4.000 de absolvenți de clasa a VIII-a, care susțin probele în 110 centre de examen.

   Ca în fiecare an, centrele de examen au fost luate cu asalt de părinți care așteptau cu sufletul la gură să vadă cum s-au descurcat copiii lor în fața primului examen important din viață. La Școala 11, școala cu cel mai mare număr de elevi din Buzău, părinții se aflau în fața porților cu oră înainte de încheierea timpului regulamentar.

   Spre satisfacția lor, reacțiile concurenților la ieșirea din examen aveau să fie unele liniștitoare. Cei mai mulți elevi s-au declarat încântați de basmul lui Petre Ispirescu, spunând că nu le-a creat probleme și se așteaptă la note mari.

   Admiterea în învățământul liceal se va face pe baza calculului mediei ponderate între media generală la evaluarea națională susținută de elevii clasei a VIII-a (75%) și media generală de absolvire a claselor V-VIII (25%). Elevii vor putea completa fișele de înscriere pentru licee, împreună cu părinții și asistați de diriginții claselor a VIII-a, în perioada 3-7 iulie. Fișele vor fi verificate de părinți în perioada 4-8 iulie.

   Evaluarea Națională continuă mâine, cu proba scrisă la matematică, iar pe 26 iunie se vor afișa rezultatele (până la ora 16). În aceeași zi se vor depune contestațiile (orele 16 – 20), iar pe 30 iunie vor fi afișate rezultatele finale.

„Subiectele au avut cam același nivel de dificultate“
    „Examenul mi s-a părut ușor. La prima parte am avut un basm, apoi ni s-a cerut să explicăm rolul cratimei și să scriem antoni­mele unor cuvinte din text… Toate subiectele mi s-a părut că au avut același nivel de dificultate. Presupun că voi lua peste nota 9, pentru că m-am consultat după examen și cu alți colegi și se pare că nu am greșit. Poate mi se va scădea din punctaj la aspectul lucrării sau la compunere. Am media 9,60 pe parcursul celor patru ani și vreau să intru la Colegiul Hasdeu, la Filologie Bilincv”, a declarat Mihaela Potârniche.
„…și la basm a fost puțin cam greu“
   „Subiectele mi s-au părut cât de cât ușoare; unele mai grele… Cel mai greu mi s-a părut… M-am încurcat puțin la subiectul al  II-lea, punctul 5 (n.r., de identificat o propoziție principală și una secundară) și la basm a fost puțin greu. Nu știu cât voi lua. Eu sper să iau cât mai mult, dar nu  cred că voi lua peste 8. Pe pa rcursul anilor am media 8,36 și aș vrea să dau mai departe la Colegiul Economic sau la Liceul Marghiloman”, a declarat Florin Leca.

 

 

Subiectele la proba de limba și literatura română la Evaluare Națională
   La primul subiect, elevii au primit un fragment din basmul ,,Lupul năzdrăvan și Făt-Frumos” pe baza căruia trebuiau să rezolve cinci cerințe: să dea antonime pentru cuvintele  ,,frumoasă” ,,bucurie” ,,venea”, să explice rolul unei cratime, să formuleze două idei ale textului și să explice semnificația unei secvențe. 
   De asemenea, pe baza aceluiași text, elevii de clasa a VIII-a aveau de redactat o compunere de 150-250 de cuvinte în care să argumenteze apartenența la specia basm a fragmentului dat spre analiză.
La subiectul al doilea, elevii au primit un text non-literar la prima vedere – articolul ,,E ziua iei românești: piesa vestimentară care nu se demodează niciodată”. Pe baza acestuia, li s-a verificat capacitatea de a înțelege un text și le-au fost verificate cunoștințele de gramatică: au avut de analizat morfologic cuvintele ,,românească” și ,,garderobă” și sintactic cuvintele ,,patru”, „în“ și „se“ și ,,ia”. În plus, elevii au avut de identificat o propoziție principală și una secundară și de alcătuit o frază care să conțină o completivă indirectă introdusă prin pronumele relativ „care”.
   A doua compunere au avut ca temă prezentarea unei întâmplări petrecute într-o zi de sărbătoare.