Preţul la floarea-soarelui îi nemulţumeşte pe agricultori

“La achiziţie, preţul este acelaşi sau mai jos ca anul trecut, dar costurile au crescut“, susţine directorul Direcţiei Agricole

“La achiziţie, preţul este acelaşi sau mai jos ca anul trecut, dar costurile au crescut“, susţine directorul Direcţiei Agricole

Campania de recoltare la floarea-soarelui este în plină desfăşurare, până în prezent fiind culese de pe câmp trei sferturi din culturile înfiinţate anul acesta.

         Potrivit datelor furnizate de directorul Direcţiei Agricole Buzău, Cosmin Florea, din cele circa 45.000 ha cultivate cu floarea-soarelui s-a recoltat 75 la sută din suprafaţă, producţiile obţinute nefiind însă cele la care se aşteptau cei mai mulţi agricultori. “Producţiile  de floarea-soarelui s-au cifrat între 700 kg/ha şi 3.200 kg/ha, ceea ce ne face să spunem că 2011 nu este un an al florii-soarelui. Toată lumea spune că este anul porumbului şi să sperăm că aşa va fi. În privinţa preţurilor de achiziţie pentru floarea-soarelui, pot spune că lumea este oarecum nemulţumită. Până acum preţurile au oscilat între 1,28 lei/Kg (12.800 lei vechi) şi 1,4 lei/kg (14.000 lei vechi), ceea ce înseamnă mai puţin decât anul trecut, când preţurile au început de la 1,4 lei/kg (14.000 lei vechi). În schimb, comparativ cu anul trecut, toate preţurile la inputuri, benzină, seminţe şi pesticide au crescut. Nici nu au fost producţii foarte mari care să compenseze oarecum aceste preţuri. Cultura de floare a evoluat bine, dar nu este de calitate, ori preţul la achiziţie este mai jos“,  ne-a declarat  directorul Direcţiei Agricole Buzău, Cosmin Florea.

         De asemenea, şeful instituţiei buzoiene consideră că în această săptămână sau în maximum zece zile recoltarea de floarea-soarelui va fi finalizată, moment în care se va putea trage linie pentru a se determina producţia medie obţinută de fermierii buzoieni.

         Dacă în judeţul nostru preţurile la floarea-soarelui sunt la acelaşi nivel sau chiar mai mici decât anul trecut, există şi zone în care pe fondul unor producţii de calitate sunt preţuri mai mari, un astfel de exemplu fiind cel al agricultorilor din judeţul Giurgiu, unde oamenii au încasat chiar şi 1,48 lei/kg ( 14.800 lei vechi).