Comitetul Olimpic şi Sportiv Roman (COSR) şi Toyota România au semnat miercuri, la Casa Olimpică din Bucureşti, un contract de sponsorizare, potrivit căruia partenerul COSR va pune la dispoziţia unui număr de zece federaţii tot atâtea automobile pentru susţinerea mobilităţii sportivilor români aflaţi în programul de pregătire pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo, din 2020.
Federaţiile implicate în acest parteneriat sunt cele de Tenis de Masă, Atletism, Canotaj, Scrimă, Tir Sportiv, Lupte, Haltere, Kaiac-Canoe, Judo şi Gimnastică.
Cheile au fost înmânate de către preşedintele COSR, Mihai Covaliu, preşedintelui FRTM, Cristi Romanescu, care a fost însoţit de Andreea Dragoman, medaliată cu bronz la JO de tineret de la Buenos Aires, 2018. Din partea FRTM au fost prezenti Adriana Zamfir – secretar general, Cristi Creţu – secretar federal şi Beatrice Romanescu- PR&Marketing.