S-a tras cortina peste cea de a XIII-a ediție a Festivalului de Teatru de la Buzău, o ediție dedicată anul acesta spectacolelor muzicale. Sâmbătă, reprezentanții celor două jurii ale VedeTeatru, cel de profesioniști și cel compus din spectatori, au decis premianții.
Juriul de specialitate (DOINA PAPP – critic de teatru, GABRIELA POPESCU – actriță și VLAD CRSTACHE – regizor) a acordat următoarele premii: Premiul Secțiunii Oficiale (ex-aequo) pentru spectacolul „ActOrchestra“, regia Horia Suru (Producție a Teatrului Național ,,I. L. Caragiale, București) și pentru spectacolul „ZIC ZAC“, de Andrea Gavriliu și Ștefan Lupu (producție a UNATC ,,I.L. Caragiale“ și GODOT Cafe-Teatru, București.
Același juriu a decis ca marii câștigători ai secțiunii „Vedeta de Mâine“ să fie Lavinia Pele, pentru rolul Sofia Alexandrovna din spectacoluil „Unchiul Vanea“ Cehov, producție a UNATC ,,I.L. Caragiale“, și Evelin Konyves, pentru rolul Mama din spectacolul „Nunta însângerată“ de Federico Garcia Lorca, producție a Universității de Arte Târgu- Mureș, Facultatea de Arte în Limba Română.
Premiul de excelență a fost oferit coregrafului și regizorului Răzvan Mazilu și trupei WEST SIDE STORY pentru susținerea și promovarea spectacolului muzical.
Cel de al doilea juriu al festivalului, juriul publicului (Marian Radu, Iuliana Dascălu, ADRIAN STOICA) a oferit marele premiu spectacolului „ActOrchestra“, regia Horia Suru (Producție a Teatrului Național ,,I. L. Caragiale, București).
Tema festivalului din acest an a fost Muzica-Vedetă. Selecția a reunit spectacole din teatrele de repertoriu, dar și din mediul independent. Secțiunile festivalului de anul acesta au fost: Selecția Oficială, Secțiunea „Vedete pentru copii“ (spectacole pentru copii), Secțiunea „Vedeta de mâine“ (spectacole de licență și master realizate de studenți de la facultăți de teatru din țară), Secțiunea „Ateliere“ (unele pentru profesori, altele pentru copii), Secțiunea „Conferințe/Lansări de carte“, Alte evenimente.
Festivalul s-a desfășurat în mai multe spații. Spectacolele s-au ținut la Sala Teatrului „George Ciprian“ (Selecția Oficială și Secțiunea „Vedete pentru copii“) și la Cafeneaua Artiștilor (Secțiunea „Vedeta de Mâine“), iar celelalte evenimente au avut loc la Sala Amfiteatru (în clădirea Teatrului „George Ciprian“), în foaierul teatrului și la Biblioteca Județeană „Vasile Voiculescu“ (Secțiunea „Ateliere“ și „Conferințe/Lansări de carte“).