Premii în bani pentru 30 de olimpici buzoieni și profesorii lor, din partea Consiliului Județean

   Consiliul Județean a alocat anul acesta 23.000 de lei pentru premierea olimpicilor buzoieni. Festivitatea a avut loc vineri, în sala de ședințe a CJ, acolo unde cei 30 de elevi alături de profesorii lor îndrumători, au fost invitați să își ridice premii­le, care au variat între 250 de lei și 600 de lei, în funcție de rezultatele obținute de fiecare elev.

   Locul II de la olimpiada internațională a primit suma de 600 de lei, în timp ce pentru mențiune s-a acordat cu 100 de lei mai puțin. Olimpicii naționali primit 500 de lei pentru locul I, 350 pentru locul al II-lea și 250 pentru locul al III-lea. În total, au fost premiați 29 de elevi și 24 de dascăli.

   S-au obținut un premiu II și o mențiune la olimpiadele internaționale, precum și 38 de premii I, II și III și mențiuni la olimpiadele naționale, organizate pe discipline de studiu.

   „Astăzi am avut plăcerea să întâlnesc vârfurile școlii buzoiene: profesorii și elevii care au obținut premii la olimpiadele naționale și internaționale. În spatele acestor rezultate stau sute de ore de muncă și de studiu și sacrificii pe care puțini sunt dispuși să le facă. Le mulțumesc pentru modul în care reprezintă județul Buzău”, a declarat președintele Consiliului Județean, Petre Emanoil Neagu.

   „Eu am obținut premii la olimpiadele de Chimie în ultimii cinci ani. A fost o experiență foarte plăcută. Acum am terminat Colegiul Hasdeu și am ajuns student la Oxford, unde studiez mai departe chimia. Aceste premii venite din partea autorităților ne ajută, în sensul că ne ­sti­mulează. Nu premiul în sine este important, ci interesul autorităților, recunoașterea rezultatelor noastre”, a declarat Cezar Zăinescu, câști­gător al unui premiu special la Olimpiada Națională de Chimie.

 

 

 

 

 „Evenimentul de astăzi m-a făcut să simt un interes din partea autorităților locale de a încuraja învățământul, educația tinerilor și valorile din școlile buzoiene”, a declarat Ionuț Însurățelu, câștigătorul premiului I la Olimpiada Națională de Limbi Clasice, limba greacă veche.

 

 

  „Eu am obținut mențiune la Olimpiada Internațională de Limba Rromani. Am fost pasionată de limba rromani pentru că tata face parte din această etnie și lucrul acesta m-a ajutat să învăț mai bine să înțeleg această limbă. Studiez cam o oră pe zi, pentru că mă pregătesc și pentru celelalte teme. Consider că pentru a ajunge la acest rezultat este nevoie în primul rând de multă pasiune și timp liber pentru a aprofunda”, a declarat Rosalinda Lupu.

 

 

VEZI AICI LISTA PREMIANȚILOR