După ce cariera de artist și-a consolidat-o ani la rând, proiectele și promovarea lui ca artist s-au concentrat pe durata acestui an, acum meseria de profesor capătă aceiași traiectorie,
iar mulțumirea lui și valorile descoperite se văd în premiile aduse acasă, de către elevii săi. Recent, patru dintre elevii lui Cornel Tudose s-au întors la Râmnicu Sărat de pe scena festivalului național „Seri melancolice eminesciene”, doi elevi dintre ei primind premii de excelență și speciale din partea juriului.
„Am fost cu elevii Eduard Macovei, Nedelcu Alexia, Delia Porumb și Anya Bunduc până la Săveni-Ipotești și Botoșani, trei zile, și ne-am întors cu două premii, dintre care unul de excelență, câștigat de una dintre cele mai vechi dintre elevele mele, Delia, cu care am început cursurile de chitară în urmă cu 4 ani. Ea și Anya au avut amândouă piese de-ale lui
Eminescu, de a căror linii melodice m-am ocupat special, una dintre le fiind și o piesă de-ale mele de pe albumul de promovare, <Prin nopți tăcute>. Sunt mulțumit de rezultatele lor și aș dori să îi duc la cât mai multe festivaluri de folk, însă din păcate, la momentul actual, acest gen nu este atât de mult mediatizat”, a detaliat profesorul Cornel Tudose.
De aproape 30 de ani folki-istul se ocupă de lecții de canto și chitară, i-au trecut pragul clasei sale peste 450 de elevi, dar în ultimul an s-a concentrat mai mult pe concursuri cu copii, mai ales în raza județului nostru. „Îi încurajez mereu să se înscrie, să aibă curaj și ambiție să ia pulsul publicului. Pe câțiva dintre elevi i-am avut alături și în evenimentele mele de prezentare a albumului, și acasă, la Râmnicu Sărat, cu Bianca Predonescu și cu Delia am fost și la Buzău, de unde am venit cu două premii de locul I și II”, a mai spus râmniceanu.
Vrea o tabără de folk la vară
Pentru că elevii de care se ocupă Cornel nu sunt numai din Râmnic, ci și din Buzău și București, unde merge aproape în fiecare weeekend, artistul s-a decis ca la vară să organizeze o tabără specială, de folk, undeva pe la Monteoru sau Măgura, în care să îi adune pe toți, timp de câteva zile, la studiu intens. „Săptămânal alerg între Buzău, Râmnic și București, iar pe toți elevii reușesc să îi strâng numai le evenimente speciale, cum este cel care va avea loc pe 18 iulie, acasă, în aer liber, de la orele 19.00. Preț de aproximativ trei ceasuri vor trece pe la microfon cu chitara de gât o parte dintre cei care nu sunt plecați în această perioadă în vacanțe, și se pregătesc cu mine. Show-ul se va numi,Cornel Tudose și elevii săi>, iar o nouă reuniune, de această anvergură este pregătită și la vară, când vrem să mergem într-o tabără de folk. Va fi prima de acest gen, unde sper să fim angrenați aproape 100 de suflete, cu elevii, părinți, bunici. Însă elevii vor fi clar pentru studiu intens acolo, iar la finalul fiecărei seri vom avea spectacol muzical”, a promis Cornel Tudose.