Fără îndoială, cel mai important eveniment al acestei luni din sfera administrativă îl constituie instalarea, ieri, a noului prefect, care are misiunea de a conduce o instituție greu încercată în ultimii ani, și nu doar din punct de vedere al imaginii publice. Cu doi foști prefecți trimiși în judecată pentru fapte de corupție, cu un altul demis în direct dintre nămeții unui cod roșu, cu un al patrulea de o incompetență apropiată inocenței, iar cu ultimul angrenat într-o serie de scandaluri greu de denumit în mod generic, Casa Albă are, în momentul de față, nevoie de o reabilitare a imaginii de instituție ce reprezintă guvernul în teritoriu.
Aceasta este una dintre misiunile noului prefect, Carmen Adriana Ichim, ca fost învestit, ieri, în funcție, de către Directorul Direcției Generale pentru Relațiile cu Instituțiile Prefectului din cadrul Ministerului Administrației și Internelor, Tudor Iulian Gheorghe. La ceremonie au participat președintele Consiliului Județean, Petre Emanoil Neagu, primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, viceprimarul Ionuț Apostu, primari de comune, șefi de instituții deconcentrate, alături de fostul prefect Aurelia Mitrea, în prezent director adjunct al Agenției de Plăți și Intervenție în Agricultură.
„Îi doresc bun venit la conducerea Instituției Prefectului doamnei Carmen Ichim, îi doresc multă sănătate, putere de muncă și știu că aplicarea și respectarea legii în Buzău se va desfășura în bune condiții“, a spus Tudor Iulian Gheorghe, director în cadrul MAI, după ce a dat citire ordinului de numire în funcție.
După rostirea jurământului, noul prefect al județului a mulțumit, pentru încrederea acordată, atât premierului Sorin Grindeanu cât și ministrului Carmen Dan, și a dat asigurări că va fi garantul respectării legii în județ și că va face tot ce îi stă în putință pentru A sprijini dezvoltarea unităților administrativ-teritoriale din județ. „Ca reprezentant al Guvernului în teritoriu, vă asigur că voi fi garantul respectării legii și ordinii publice. Vă asigur că voi face tot ce stă în puterile mele pentru a îndeplini cu strictețe toate îndatoririle funcționarului public, astfel încât cetățeanul să fie pe primul plan. Experiența mea profesională, cât și pregătirea mea în domeniul juridic și tehnic, îmi vor fi de folos în îndeplinirea acestei îndatoriri. Vă spun și vă asigur că, în relația cu structurile și cu serviciile deconcentrate, inclusiv cu unitățile administrative, vă asigur de spiritul meu de echipă, vă asigur de profesionalism, de corectitudine, de disciplină profesională, rigurozitate și onestitate. Vreau să vă mulțumesc că sunteți alături de mine și ce îmi doresc mie vă doresc și dumneavoastră. Multă sănătate și putere de muncă, să facem din Buzău într-adevăr un județ de care să fim mândri“, a spus Carmen Adriana Ichim, noul prefect al județului Buzău.
La rândul său președintele Consiliului Județean, Petre Emanoil Neagu, i-a urat noului prefect mult succes în noua funcțiE și l-a asigurat de tot sprijinul instituției pe care o conduce. „Astăzi, după Sfintele Sărbători de Paști, Buzăul are un nou prefect. Sunt convins că va respecta cu strictețe legalitatea, pentru că are o experiență în administrație și cunoaște foarte bine problemele județului. În afară de responsabilitatea pe care o are, este și o mare onoare. Să vă ajute Dumnezeu să îndepliniți tot ceea ce v-ați propus astăzi, vă asigur de tot sprijinul unității administrativ-teritoriale pe care efemer o conduc, sunt ferm convins că sunt în asentimentul tuturor primarilor din județ și cred că, începând de azi, în județul Buzău a început să apară normalitatea. Încă odată succes și sper să avem cât mai puține evenimente nedorite, dar chiar dacă vor fi sunt convins că le vom rezolva“, a declarat Petre Emanoil Neagu, președintele Consiliului Județean Buzău.
Și primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, a declarat că are încredere în noul prefect și și-a arătat disponibilitatea în a sprijini instituția prefectului și implicit Guvernul României. „Vin dintr-o vizită în Japonia, Coreea de Sud și China. Trei țări cu trei modele economice de succes, în care baza pe educație, corectitudine și organizare au dus acele țări în topul mondial al dezvoltării economice. Practic, țări fără resurse. Buzăul are resurse, cea mai importantă fiind resursa umană, trebuie să o folosim cum trebuie și cred în dumneavoastră, pentru că tot ce ați făcut până acum ați făcut pe această linie de corectitudine, și sunt convins că, împreună cu Guvernul, vom reuși cu toții să facem un Buzău mai bun. Am toată disponibilitatea să fim alături de dumneavoastră pentru a sprijini Guvernul să facă ce și-a propus“, a declarat primarul municipiului Buzău, Constantin Toma.
Chiar dacă nu a luat cuvântul la ceremonia de învestire a prefectului, viceprimarul Ionuț Apostu și-a expus punctul de vedere printr-o postare pe pagina sa oficială de Facebook: „Am participat astăzi la ceremonia de învestire a noului prefect al județului, doamna Carmen Ichim, cu care, vreme de aproape patru ani, am colaborat în sistemul de protecție a mediului, ca reprezentanți ai celor două instituții: Agenția pentru Protecția Mediului, respectiv Garda de Mediu. Astfel, pot afirma că este un profesionist care va asigura legalitatea, corectitudinea și normalitatea la nivelul Instituției Prefectului. Îi urez mult succes!“, a scris Apostu pe Facebook.
Primele obiective
La finalul ședinței, prefectul Carmen Ichim a detaliat, într-o declarație de presă, care sunt primele ei obiective la conducerea instituției: „Din câte am reușit să văd, cred că trebuie să deblocăm întâi comisia de fond funciar, pentru că acolo avem multe probleme, și multe probleme pe care le voi da publicității, cu ceea ce am constatat până acum, și de ce sunt deficiențe și procese multe pe rol. În al doilea rând, voi ruga toate serviciile publice deconcentrate să identifice problemele prioritare, astfel încât activitatea lor să fie către cetățean și să nu mai avem problemele acelea că «nu am timp, nu pot, nu se poate». În legatură cu situațiile de urgență, vom vedea ce se poate preconiza pe viitor, astfel încât să nu ne prindă nepregătiți și să acționăm într-un timp destul de scurt. Iar cu unitățile administrativ-teritoriale, știți foarte bine că în mediul rural este greu, nu avem apă, nu avem canal, nu avem drumuri, nu avem multe, nu avem școli; trebuie să le identificăm ca și priorități și trebuie să colaborăm, să rezolvăm problema aceasta, de dezvoltare teritorială. Cam acestea sunt primele obiective; după ce voi studia, voi veni, probabil peste o săptămână, și vă voi spune punctual ce am de gând să fac“, a spus noul prefect de Buzău.