Predoiu: ,,Prin votul senatorilor, PSD și Ponta au arătat că legea poate fi opțională în România“

     Prin votul senatorilor, Partidul Social Democrat și Victor Ponta au arătat că legea poate fi opțională în România, susține prim-vicepreședintele Partidului Național Liberal Cătălin Predoiu, într-un comunicat transmis presei, după ce plenul Camerei superioare a Parlamentului a respins, marți, prin vot, cererea ­mi­nistrului Justiției privind încuviințarea reținerii și arestării preventive a social-democra­tului Dan Șova, vot reluat în urma unei decizii a Curții Constituționale a României.

    ,,Votul în cazul Șova este o rușine națională și, prin acest vot, Senatul controlat de Ponta și condus de Tăriceanu a sfidat românii. Senatul lui Ponta a ignorat decizia Curții Constituționale și a încălcat Constituția. În Senatul lui Ponta, condus de Tăriceanu, a fost instaurată dictatura fărădelegii. În Senatul lui Ponta, condus de Tăriceanu, Constituția și Curtea Constituțională a României au fost arestate preventiv (…) Prin votul senatorilor, Partidul Social Democrat și Ponta au arătat că legea poate fi opțională în România. Dacă ești membru PSD, prieten și fost partener de afaceri cu Ponta, legea se suspendă”, susține Predoiu în comunicatul de presă.

    În opinia lui Cătălin Predoiu, miza acestui vot depășește persoana lui Dan Șova: ,,Este vorba nu doar de posibila arestare preventivă a unui inculpat, ci și de dreptate, de recuperarea banilor furați, de încrederea în instituții și în buna lor funcționare, de credibilitatea și imaginea țării în fața partenerilor din Uniunea Europeană și de intrarea în spațiul Schengen. Votul ires­ponsabil al Partidului Social Democrat în cazul Șova nu afectează doar dorința normală de dreptate a românilor, ci lovește în mod direct viitorul și bunăstarea lor”, consideră prim-vicepreședintele Partidului Național Liberal Cătălin Predoiu.

 

Senatorii s-au pronunțat, marți, prin vot secret cu bile, în favoarea cererii fiind exprimate 66 de voturi, iar 72 de senatori au votat împotriva încuviințării cererii ministrului Justiției de arestare a lui Dan Șova.