Prim-vicepreședintele Partidului Național Liberal Cătălin Predoiu susține că PNL nu a atacat și nu va ataca niciodată independența Justiției, acuzându-l pe ministrul Justiției, Robert Cazanciuc, că ,,practică o dublă măsură”.
Cătălin Predoiu a declarat că solicitarea trimisă de ministrul Justiției, Robert Cazanciuc, către Consiliului Superior al Magistraturii, de a se verifica dacă declarațiile recente ale unor lideri liberali aduc atingere independenței justiției ,,este venită ca nuca-n perete”, arătând că Partidul Național Liberal nu a atacat, nu va ataca niciodată și va sprijini întotdeauna independența Justiției.
În același context, Predoiu l-a acuzat pe ministrul Justiției că ar practica o dublă măsură: ,,Domnul Cazanciuc practică o dublă măsură și când domnul Ponta a făcut cu adevărat declarații care au încălcat independența Justiției le-a calificat opinii politice, iar acum când un membru al Partidului Național Liberal a emis o opinie politică a calificat-o ca atac la independența Justiției”, a susținut Cătălin Predoiu, care a mai adăugat: ,,Consiliul Superior al Magistraturii va analiza și se va pronunța”.
Ministrul Justiției, Robert Cazanciuc, a solicitat Consiliului Superior al Magistraturii să verifice dacă recentele declarații ale liderilor Partidului Național Liberal privind scoaterea de sub urmărirea penală a lui Victor Ponta de către Parchetul instanței supreme aduc atingere independenței Justiției. ,,În condițiile în care Consiliul Superior al Magistraturii nu s-a auto-sesizat încă în urma atacurilor lansate de PNL la adresa procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, am considerat că este de datoria mea, în calitate de membru de drept al CSM, să cer consiliului să verifice dacă, prin declarațiile și atacurile lansate, a fost încălcată independența Justiției”, declară Cazanciuc într-un comunicat postat pe site-ul Ministerului Justiției.
Deputatul PNL Radu Zlati a sesizat CSM cu privire la scoaterea de sub urmărirea penală a lui Victor Ponta de către Parchetul instanței supreme, în contextul în care trei instanțe judecătorești au stabilit că premierul a încălcat legea prin neorganizarea alegerilor parțiale pentru șefia CJ Cluj: ,,Solicit CSM să verifice cum este posibil ca, deși trei instanțe judecătorești au stabilit că Guvernul se face vinovat de încălcarea legii, doi procurori (procurorul de caz și procurorul șef de secție de la Parchetul General) să dea și apoi să confirme o scoatere de sub urmărirea penală a șefului Guvernului, primul vinovat de încălcarea fragrantă a legii”, a declarat deputatul PNL Radu Zlati. Liberalul a cerut Consiliului Superior al Magistraturii ,,să își facă curat în propria casă”, afirmând că cercetarea de către Inspecția Judiciară a actelor celor doi procurori care au dat neînceperea urmăririi penale în dosarul Ponta ar putea fi un prilej de a arăta că CSM își îndeplinește atribuțiile care îi revin. De asemenea, PNL Cluj a cerut, prin vocea co-președintelui executiv Mihai Seplecan, demisia lui Tiberiu Nițu, după ce Parchetul ICCJ a decis să nu înceapă urmărirea penală a premierului Victor Ponta, deși judecătorii au stabilit anterior că Guvernul a încălcat legea prin neorganizarea alegerilor parțiale pentru șefia Consiliului Județean Cluj.