Preda despre Mocanu: “Şantaj bazat pe presiune şi pe susţinerea organizaţiei”

Declaraţia preşedintelui CJ, Victor Mocanu, la adresa copreşedinţilor USL, Victor Ponta şi Crin Antonescu, conform cărora aceştia ar fi “indivizi rupţi de orice realitate”, denotă faptul că primul “are o problemă” sau “a luat deja o decizie”

Declaraţia preşedintelui Consiliului Judeţean, Victor Mocanu, la adresa copreşedinţilor Uniunii Social-Liberale, Victor Ponta şi Crin Antonescu, conform cărora aceştia ar fi “indivizi rupţi de orice realitate”, denotă faptul că primul “are o problemă” sau “a luat deja o decizie”, este de părere liderul organizaţiei judeţene a Partidului Democrat Liberal, deputatul Cezar Preda. “Când faci asemenea afirmaţii, de obicei ai luat o decizie. Dacă faci, în general, asemenea afirmaţii, nu prea mai este cale de întors. Ţineţi minte ce s-a întâmplat în 2008, cu plecarea domnului Mocanu, ce scandal a fost. De fapt, domnia-sa a plecat de la noi pentru că a vrut neapărat să fie preşedintele Consiliului Judeţean. Cred că acelaşi lucru se va întâmpla şi acum. Va pleca, pentru a fi preşedintele Consiliului Judeţean”, a spus, în cadrul unei conferinţe de presă, deputatul pedelist.

            Cezar Preda consideră şi că aceleaşi declaraţii reprezintă o formă de şantaj la adresa conducerii centrale a P.S.D., şantaj care reprezintă, însă, un procent mic din întreaga ecuaţie, cele mai importante fiind elementele de presiune şi de susţinere din partea preşedintelui Constantin Boşcodeală şi a întregii organizaţii social-democrate. “Este sigur o formă de şantaj la nivelul conducerii Alianţei. Să ştiţi că presiunea preşedintelui Consiliului Judeţean şi a primarului municipiului vine din faptul că au în spate o organizaţie. Şi eu aş numi-o o combinaţie în care procentele pe care voi le numiţi şantaj le-aş duce în cea mai infimă zonă, dar aş duce-o în presiune, susţinere, şi pe urmă în zona şantajului. Eu cred că ceea ce a făcut preşedintele Boşcodeală în organizaţia P.S.D. contează foarte mult în poziţia preşedintelui Consiliului Judeţean. Când te sprijină preşedintele de organizaţie, care este şi primarul municipiului reşedinţă de judeţ, când ai alături 28 de primari, începi să capeţi curaj şi să spui cu voce tare ceea ce gândeşti.”, a mai spus deputatul Cezar Preda.