Practici barbare de ucidere a animalelor din pădurile buzoiene

Pădurile judeţului sunt pline de sălbăticiuni bune de pus la proţap, dar  şi de braconieri dispuşi să le captureze prin orice mijloace. Porcii mistreţi din zona de deal sunt o marfă preţioasă, iar localnicii nu trec asta cu vederea, recurgând însă la modalităţi de a le suprima mai sălbatice decât animalul vânat. Zilele trecute, un porc sălbatic care îşi făcea veacul în pădurea din jurul Tisăului a fost ucis cu cruzime de un localnic, care a împânzit liziera cu laţuri speciale din şufe ca să prindă animale mari. A tranşat apoi mistreţul şi apoi a vândut carnea unui consătean. Acolo a şi fost găsită carnea. Isprava bărba­tului a ajuns la urechile poliţiştilor, iar specialiştii de la Serviciul Arme şi cei de la Criminalistic din IPJ Buzău au descins la Tisău.

„La data de 5 februarie, poliţişti din cadrul Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au efectuat cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Serviciului Criminalistic şi al Serviciului pentru Acţiuni Speciale – I.P.J. Buzău,  două percheziţii domiciliare pe raza localităţii Tisău, la persoane bănuite de comiterea infracţiunii de braconaj.

Din cercetările efectuate a reieşit faptul că duminică, 4 februarie 2018, un bărbat, în vârstă de 45 de ani, ar fi braconat un exemplar de porc mistreţ prin utilizarea unor laţuri confecţionate artizanal. Ulterior, acesta ar fi comercializat o parte din carnea rezultată către un alt bărbat, în vârstă de 44 de ani, din aceeaşi localitate.

În urma percheziţiilor efectuate a fost identificată şi ridicată, în vederea continuării cercetărilor, cantitatea de 38 kilograme de carne, precum şi mai multe bunuri susceptibile a fi fost folosite de cel în cauză la comiterea infracţiunii“, precizează Biroul de Presă al IPJ Buzău.

Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de braconaj, conform Legii nr. 407/2006 a vânătorii şi protecţiei fondului cinegetic şi continuă cercetările.