Scrima românească a inventat mereu staruri. Nu multe, dar întotdeauna a avut lideri de generații și, din când în când, și echipe de mare valoare.
Scrima românească a inventat mereu staruri. Nu multe, dar întotdeauna a avut lideri de generații și, din când în când, și echipe de mare valoare.
Olga Szabo, Maria Vicol, Anca Pascu, Ecaterina Stahl, Petru Kuki, Ioan Pop, Reka Szabo sau campionii olimpici și mondiali Ionel Drâmbă, Laura Badea sau Mihai Covaliu știu că istoria scrimei românești are viitor. Pare pleonastic ceea ce scriu, dar este adevărat. Pentru că mica lume a acestui sport are tradiția ei și se bucură de toate performanțele generației actuale.
O generație care chiar își dorește aur olimpic țintindu-l atât la simplu, cât și la echipe.
Fetele de la spadă ne dau cele mai mari speranțe. Săptămâna trecută, Ana Maria Brânză și compania au demonstrat că 2012 poate fi anul lor. Aur la etapa de cupă mondială de la Barcelona, atât la simplu, cât și la echipe, este semn că în concursul olimpic de la Londra avem șanse nu numai la podium, ci chiar de imn românesc intonat pe malurile Tamisei.
Ana Maria Brânză este liantul acestei echipe care adună o performanță lângă alta. Dezinvoltă pe planșă, dar și în fața microfoanelor, olteanca din Bănie, campioană europeană mondială și vicecampioana olimpică de acum patru ani, „a recidivat” în capitala Catalunyei, dublându-și locul I pe care l-a cucerit în acest an în fața colegei sale de echipă Simona Gherman, pe care a învins-o în finală cu 15 – 11.
Ca mai noi toți, nu sunt adeptul acestui sport cu rădăcini istorice, atât de elegant în această alternanță nebună de paradă și ripostă, pe care doar ce-l ce a stat pe o planșă de scrimă poate să-i perceapă întreaga trăire a acestor momente. Ochiul uman cuprinde vag ceea ce se întâmplă, iar viteza cu care se desfășoară un asalt este uluitoare.
În spatele acestor mișcări pe repede înainte sunt ani de muncă, frustrări, dureri și accidentări, unele cu urmări grave. Dar treci peste toate atunci când victoria îți surâde. La fel și pentru aceste fete minunate, care s-au autointitulat fetițele power- praf, parodiind numele unor personaje de desene animate din copilăria lor. Numai că praful din porecla lor este unul de stele, pentru că tot ce ating cu spadele lor minunate transformă în aur, argint și bronz.
Ca și-n celebrele romane ale lui Dumas, cei patru mușchetari în variana feminină Ana Maria Brânză, Simona Gherman, Anca Măroiu și Loredana Dinu sunt nu numai colege, dar și prietene, acționând ca degetele de la o mână versată în a mânui spada. Bine, dar cine-i al cincilea deget, o să mă întrebați. El este Dan Podeanu, antrenorul a cărui mustață este mereu în pericol, pentru că la marile concursuri fetele o pun la mezat în pariurile lor, adică „dacă noi cucerim aur –tu mustața jos”. Și înțeleptul antrenor a știut să se mai despartă temporar de falnica-i mustață, ce va fi cu siguranță în pericol la Londra.
Bucuria victoriei și zâmbetul aferent fiecărei reușite m-a făcut să scriu acest articol cu gândul că și-n România noastră, prea încrâncenată uneori, există campioni adevărați care triumfă într-o lume unde nu neapărat banul primează. Exemplul acestor fete care visează și vizează podiumul olimpic ar putea fi enervant, dar continui să insist asupra faptului că avem nevoie de modele în viață. Și doar din cele pozitive, pentru că celelalte ne sunt oferite din belșug. Ana Maria Brânză și compania sunt cu adevărat un model. De calitate.
Ștefan ALECSIU este Redactor-șef adjunct la Radio România Actualități