Motto: „Călătorind, depărtându-te cât mai mult de hotarele țării și cunoscând alte popoare, ajungi să înțelegi mai bine sufletul neamului tău“. (Dumitru Dan, Buzău, 1978)
Mădălina OPREA, muzeograf
În luna aprilie, Muzeul Județean Buzău propune publicului buzoian, în cadrul proiectului „Povestea unui exponat“, un document emis la data de 8 aprilie 1915 de Președinția Federației Statelor Unite ale Venezuelei, în Caracas, Palatul Prezidențial de Miraflores, semnat de președintele interimar al Venezuelei, dr. V. Márquez Bustillos.
Acum o sută de ani, un român se afla singur pe drum în jurul lumii. Cu Venezuela își încheiase traseul din America Nord, Centrală și de Sud, îndreptându-se spre Europa, spre casa pe care nu o mai văzuse de cinci ani, spre părinții și frații pe care nu spera să-i mai revadă. Lumea era în plin război, el, singur, obosit, dar ambițios să câștige concursul…
Ocolul lumii în opinci
Dumitru Dan, primul globe-trotter român, a plecat pe jos în jurul lumii împreună cu alți trei colegi, Alexandru Pascu, Gheorghe Negreanu, Paul Pârvu, și au fost însoțiți aproape 90.000 km de câinele ciobănesc Harap. Călătoria celor patru studenți români a început într-un întâi aprilie 1910, la București, pe o vreme ploioasă, și avea să îi poarte pe meridianele globului, întâlnind, la început de secol XX, diverse personalități, culturi, populații și confruntându-se cu tot felul de situații amuzante ori de-a dreptul periculoase. Au străbătut pe jos, în opinci și în costume naționale, peste 1.500 de localități din 74 de țări de pe cinci continente, au parcurs pe puntea vapoarelor mii de kilometri, rupând 497 perechi de opinci și 28 de costume naționale.
Dumitru Dan s-a născut la Buhuși, pe 14 iulie 1890, și a decedat la Buzău pe 4 decembrie 1978. A fost geograf, profesor de geografie și un nebosit călător și promotor al turismului românesc. A fost unul dintre cei șapte copii ai Mariei și ai lui Tudorache Dan, cântăreț la biserică și sanitar. A terminat școala primară la Buhuși, Liceul Comercial la Brăila și Facultatea de Geografie la Paris. A activat, timp de 30 de ani, ca profesor de geografie la Brăila și Buzău.
În perioada 1910-1916, 1923 a luat parte la concursul organizat de Touring Club de France, concurs întrerupt din cauza primului război mondial și finalizat în 1923 la Paris, unde i s-au înmânat premiul și titlul de campion mondial. A mai călătorit în perioada interbelică prin Europa: în Italia (1924, 1927, 1930), Elveția (1927) etc.
Deoarece în timpul călătoriei în jurul lumii a suferit numeroase accidentări, Dumitru Dan a fost respins la vizita medicală pentru mobilizarea în armată, el înrolându-se în război ca voluntar (1916). A activat timp de trei luni la Buzău, în Divizia a V-a Buzău (Regimentul 8 Buzău), ulterior retrăgându-se cu armata la Iași. Aici, deoarece cunoștea mai multe limbi străine, a activat ca secretar-interpret asimilat ca ofițer pe lângă Marele Cartier General, la Biroul 2 Contrainformații. Pentru serviciile aduse patriei a primit medalia „Crucea Comemorativă a Războiului 1916-1918“, medalie care se află în patrimoniul Muzeului Județean Buzău, alături de multe dintre obiectele care i-au aparținut.
În a doua parte a vieții, Dumitru Dan s-a stabilit la Buzău, devenind o personalitate a acestui oraș, faima sa depășind granițele județului și pe cele naționale. Performanța sa, unică până la acea vreme, este expresia perseverenței, a voinței, a rezistenței fizice și a unor trăsături psiho-morale ieșite din comun, care l-au ajutat să câștige un concurs și el ieșit din comun. După primirea premiului, în capitala Franței, revenind în țară, profesorul, stabilit la Buzău, a devenit un neobosit conferențiar, obținând și în acest domeniu un record: prezența de peste 2.000 de ori în mijlocul ascultătorilor din diferite localități rurale sau urbane ale României, unde a vorbit despre „excursia“ sa și a prietenilor săi. În anii ’60-’70, autoritățile comuniste îi solicitau și organizau astfel de întâlniri și conferințe în toată țara, Dumitru Dan fiind, și din acest punct de vedere, un recordmen, înregistrând o popularitate aparte, care străbate peste decenii de la trecerea sa în neființă. A rămas în memoria multor buzoieni care l-au cunoscut în mod direct, atât în timpul expunerilor publice de tipul „one-man show“, cât și în mod particular, în casa sa deschisă vizitatorilor, unde se puteau vedea etalate documente și certificate din timpul călătoriei pe jos în jurul lumii.
Documentele aduse de el sunt emise în diverse limbi: română, franceză, engleză, spaniolă, italiană, olandeză, rusă, germană. O bună parte dintre ele poartă, din păcate, semnături ilizibile sau ștampile aproape șterse. Muzeul Județean Buzău deține în prezent o colecție de 307 obiecte care i-au aparținut, cele mai multe dintre ele fiind documente oficiale emise de instituțiile pe care le-a vizitat. Multe au fost redactate pe hârtie tip dictando, hârtie filigranată sau simplă. Poartă antete monocrome, ștampile, sigilii, timbru sec sau sunt timbrate ori poartă alte elemente decorative (panglici mono-, bi- sau tricolore etc). Sunt manuscrise, dactilografiate sau tipărite.
Un VIP al zilelor noastre
Când sosea într-un oraș, Dumitru Dan se prezenta la oficialități (prefectură, primărie, poliție etc.) pentru primirea vizei, obținând astfel dovada trecerii sale. I se înmâna un document semnat și ștampilat în birourile instituțiilor respective confirmându-se prezența lui în acel loc, la data respectivă. Documentul era semnat de către un reprezentant al acelei instituții (președinți de state, guvernatori de state sau provincii, diplomați, miniștri, secretari de stat, primari, președinți sau directori de organizații sau societăți, secretari, polițiști, bibliotecari, curatori de muzee, preoți etc.) și apoi se aplica ștampila instituției sau a companiei. Cel mai des uzitat text în astfel de documente este: „Dumitru Dan care călătorește pe jos în jurul lumii a vizitat acest birou în data …“ . Este o colecție de documente de o uimitoare bogăție informațională ce evidențiază, în primul rând, diversitatea culturală, politică, geografică și ocupațională a oamenilor pe care globe-trotterul i-a întâlnit cu prilejul acestei călătorii. Multe documente consemnează și ora sau naționalitatea globe-trotterului (Romanian, Rumano etc). Rareori din astfel de documente răzbate povestea din spatele lor, la fel cum nici din delegațiile de serviciu pe care le folosim în zilele noastre nu reies posibilele întâmplări de pe drum și nici conversațiile purtate cu persoanele întâlnite. În unele documente se face referire la diverse întâmplări, mai ales cum a fost primit de către diverse persoane în diverse orașe, entuziasmul celor care au asistat la spectacolele organizate de el, în timpul cărora relata și evenimentele prin care trecuse până în acel oraș. Relatările din documente sunt însă lacunare. Din ele nu răzbate frica, drama, suferința, oboseala, boala, supărarea, surpriza, nici voința, curajul, speranța sau bucuria celui care le-a purtat cu el pe lungul traseu.
După îndelungi cercetări, am descoperit, zi de zi, noi personalități cu care Dumitru Dan s-a întâlnit și care l-au felicitat și i-au pus la dispoziție frumoase sume de bani sau condiții bune de cazare. Nu cunoaștem însă anonimii, cei care l-au ajutat, l-au încurajat, l-au hrănit, l-au sfătuit… Nici oamenii de care s-a temut să-i întâlnească sau a încercat să îi evite. A fost un personaj pitoresc oriunde apărea, foarte frumos colorat în costumul popular românesc, un fel de VIP al zilelor noastre, o curiozitate pentru cei mai mulți dintre localnici, fie ei președinți, generali, primari, ziariști ori simpli oameni.
La aproape o sută de ani de când Dumitru Dan s-a întors în țară, singur, dintr-o extraordinară călătorie, este un prilej în plus să-l cinstim cum se cuvine pe acest MARE ROMÂN, alături de tovarășii săi, Gh. Negreanu, Al. Pascu și P. Pârvu, cei care au făcut cunoscute pe tot globul numele țării noastre, istoria, portul nostru popular, care ne-au interpretat cântecele și ne-au jucat dansurile în locuri improvizate sau pe mari scene ale teatrelor din capitalele lumii. Sunt foarte multe întâmplări frumoase sau amuzante, triste ori primejdioase, ori de-a dreptul critice, disperate, care nu au putut fi redate acum și aici, în aceste pagini, dar care așteaptă să fie spuse din nou; întâmplări cu vameși, cu triburi și populații periculoase, mineri ori căutători de aur care nu-și prețuiesc viața, cu temuții vânători de capete, cu sufragete scoțiene, cu regi, președinți ori generali aflați în plină revoluție, cu hoți în hanuri și tâlhari la drumul mare, cu actori, animale sălbatice sau insecte periculoase, cu obstacole naturale de netrecut ori livezi întregi de portocali apărute în cale la doar câteva luni de la năpraznicele geruri din Alaska. Au văzut peisaje minunate, splendori ale naturii, au vizitat muzee, teatre, biblioteci, palate. Au dormit sub cerul liber, prin copaci, în hoteluri modeste ori în locuințe luxoase unde erau invitați de gazde binevoitoare și generoase. Trei dintre ei au murit departe de țară, doar unul a putut să-și reîntâlnească familia și prietenii și, mai apoi, s-a bucurat să-și spună povestea peste care apoi timpul și-a cernut praful uitării. Dumitru Dan își doarme somnul de veci în Cimitirul Eroilor din orașul Buzău, într-un mormânt ce ar trebui să îi onoreze memoria, notorietatea și, mai ales, performanța de a fi primul român care a realizat înconjurul lumii pe jos.
(FOTO din arhivele Muzeului Județean Buzău, Complexului Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău și Muzelui Sportului București)
(VA URMA)