Povestea impresionantă a vieţii fostului diplomat buzoian Bucur Chiriac

   În dimineaţa zilei de 8 martie, scriitorul Bucur Chiriac s-a înălţat la ceruri precum un zăgan, în ultimul său zbor pământean. Fostul diplomat este autorul volumului „Ultimul zăgan”, povestea legendarului Vultur Ilie, pasăre cu care se juca alături de vecinii din cartier, în copilăria sa. În amintirea acelor clipe, buzoianul avea să dezvelească în luna noiembrie a ­anu­lui trecut, o efigie cu Vulturul Ilie, la intrarea în Gara Buzău.

   Născut la 1 mai 1932, în mărginaşul Cartier „Mihai Viteazu” din municipiul Buzău, Chiriac Bucur, poet, publicist, ­ese­ist, prozator şi colecţionar de artă, a fost cel de-al 10-lea copil al unei familii de oameni săraci. Cursurile Şcolare primare şi gimnaziale le-a încheiat la Buzău, la şcoala nr. 10 – „Petre şi Hrisula Zangopol” şi Gimnaziul unic de pe lângă Liceul Industrial nr. 2.

„Mama îmi făcea pantaloni din cracii pantalonilor fraţilor mei“

   „M-am născut în anul 1932, în actualul cartier Poştă. Era denumit Cartierul Spânzuraților pe atunci pentru că fiind mărginaş, aici veneau oamenii să se spânzure de podul de peste calea ferată. Am fost al X-lea copil al familiei, o familie foarte săracă; tatăl meu era hamal la CFR. M-am născut la zi mare, 1 Mai, era zi de Paşte. Mama a fost sfătuită să renunţe la mine, să nu mă nască, dar nu a acceptat. Am resimţit lipsurile materiale foarte mult. Nu am avut niciodată un pantalon… Îmi făcea mama pantaloni din cracii pantalonilor fraţilor mei, pe care nu-i mai puteau purta. Când mă ­tri­miteau la şcoală, mă lua în braţe, pentru că nu aveam încălţări şi mă duceau ei. Mă lăsau la intrare. Am ajuns însă singurul intelectual din familie (…) Am făcut cinci clase şi am izbutit să merg mai departe, fiind ajutat de unul dintre fraţi, care ajunsese preşedinte de sindicat pe la CFR. Totodată, am avut şansa în liceu de a fi susţinut de profesorul Bordea, care şi-a dat seama că am talent literar”, declara pentru OPINIA Bucur Chiriac.

   În anul 1955 îşi susţine exa­menele de diferenţă, putând să-şi continuie studiile la Liceul „Andrei Şaguna“ din Braşov, unde îşi ia bacalaureatul, după care devine student la Facultatea de Limbă română şi Istorie a Univ. Bucureşti, cursuri fără frecvenţă, pe care le întrerupe după absolvirea anului IV. Între 1958-1963, frecventează cursurile Facultăţii de Filologie, Universitatea Bucureşti, promoţia „George Călinescu”, avându-i profesori pe cei mai titraţi lingvişti şi critici literari ai limbii şi literaturii române, precum Tudor Vianu, George Călinescu, Alexandru Rosetti, Iorgu Iordan, Edgar Papu, Mihail Pop, Zoe Dumitrescu-Buşulenga.

   A plecat în cariera sa de la o simplă slujbă de normator, ajungând contabil, redactor şi corespondent permanent al ziarului ,,În slujba Patriei“ (în timpul serviciului militar). Între anii 1955-1958 a fost muzeograf principal la Muzeul regional de istorie din Ploieşti, sub îndrumarea profesorului emerit Nicolae Simache. În anul 1963 a fost numit diplomat la Ministerul Afacerilor Externe. Cariera de diplomat a continuat-o în calitate de ataşat cultural la Ambasada României la Moscova şi Ministerul Afacerilor Externe.

„Dan Spătaru a dormit la noi când îl căuta cosmonautul Yegorov să îl omoare“

   „Am cunoscut mulţi oameni celebri cât am fost în Rusia, oameni cu care am rămas prieten. De la Ion Dichiseanu, Florin Piersic, Ştefan Bănică, Henri Coandă şi până la marele chirurg Juvara. Cu marea majoritate am rămas prieteni şi ne-au vizitat în ţară de zilele de naştere. Dichiseanu ne-a aşteptat odată pe mine şi pe soţia mea la aeroport cu un miel. Era Paştele şi ştia că sunt născut în zi de Paşte. Au fost şi întâmplări inedite. Venise Dan Spătaru să filmeze «Cântecele Mării» în Rusia şi s-a îndrăgostit nebuneşte de el Natalya Fateeva, soţia cosmonautului Yegorov, cu care avea trei copii. Ce am păţit atunci… Îl urmărea Yegorov să îl omoare pe Spătaru. L-am ţinut să doarmă la noi. Securitatea m-a sunat şi am zburat la Leningrad, să îl aduc. S-a încheiat conflictul până la urmă. Fateeva a rămas cuplată cu Dan Spătaru, s-au văzut în România, dar erau discreţi”, declara în urmă cu câţiva ani pentru OPINIA, fostul diplomat.

   În 1979, Bucur Chiriac este transferat ca instructor principal la Direcţia Relaţiilor Culturale din Ministerul Culturii şi pe urmă revine în Ministerul Afacerilor Externe, ca Secretar I la Direcţia Relaţiilor Culturale, cu sarcina de a coordona activitatea centrelor culturale ale României din străinătate. Între anii 1993-1996, a fost Secretar I şi ataşat cultural la Ambasada României la Sofia, iar în 1996 s-a pensionat.

Despre colegul Ion Iliescu

  În perioada în care a lucrat la Ministerul Culturii, buzoianul avea să fie coleg cu viitorul preşedinte al României, Ion Iliescu.

   „Iliescu era director la Editura Tehnică şi lucram în aceeaşi clădire, la Casa Scânteii. El fusese practic pedepsit cu acest serviciu, pentru că era trimis de la Iaşi. Se zvonea că nu a vrut să primească pe cineva important. (…) Îmi ­ami­ntesc însă că era urmărit mai mereu. Îl vedeam când venea la serviciu, că se întâlnea cu diverse persoane în păduricea de la Casa Scânteii şi era urmărit. Odată l-am anunţat: «Vedeţi că sunteţi filat!». Probabil că ştia. Revoluţia ne-a prins împreună, în acelaşi birou. Eram de serviciu pe Minister, când s-a declanşat Revoluţia. Atunci el s-a uitat pe fereastră şi ne-a arătat că s-au adunat oameni mulţi. Erau grupuri, grupuri. În timp ce vorbea cu noi, a pri­mit un telefon şi a fost chemat la Comitetul Central. A zis că ar pleca, dar nu are maşină. M-am ofe­rit să îi ofer Trabantul meu, iar colegul meu, Velicu, s-a oferit să îl ducă cu Dacia lui. Peste puţin timp, l-am văzut la televizor anunţând că România a devenit o ţară liberă. Velicu a ajuns ulterior consilierul preşedintelui Ion Iliescu”, mai declara Bucur Chiriac în acelaşi interviu.

A donat Buzăului o colecţie de artă de 1 milion de euro

   În 2006, Bucur Chiriac a donat Municipiului Buzău o colecţie de 250 de tablouri, găzduită în prezent la Muzeul Judeţean Buzău. Colecţia de artă donată de fostul diplomat municipalităţii este ­eva­luată (neoficial) la aproximativ 1 milion de euro şi reuneşte peste 250 de lucrări (sculptură, pictură, grafică şi tapiserie) semnate de nume mari ale artei româneşti, precum Ciucurencu, Margareta Sterian, Vasile Grigore, Dan Hatmanu, Cella şi Constantin Neamţu, Ion Grigore, Ion Murariu, Ion Pacea, Sabin Bălaşa, Constantin Piliuţă, Alin Gheorghiu şi mulţi alţii.

   Membru al Uniunii Scriitorilor din România (1985), a fost declarat „Cetăţean de Onoare” al municipiului Buzău şi „Omul Anului” (2007).

   Este autorul următoarelor ­vo­lume: Aproape de copilărie – versuri; Caii de fum (1982); Zmeele copilăriei (1983); Întoarcerea în câmpie (1986); Ultimul zăgan (1988); Statui la Măgura: versuri (1994); Firul subţire al amintirii (1997); La marginea cerului (1997); Trecător grăbit prin timpul nostru: evocări despre prof. N. I. Simache (1998); Clopotele Athosului (2000); Anotimpul liniştii (2003); Mai aproape de Dumnezeu: poeme creştine (2004); Spovedania unui colecţionar de artă (2007); Vulturul Ilie (2008); Jertfă pentru Înălţare (2009); Cartierul Mihai Viteazul: O minimonografie sentimentală (în colaborare cu publicistul Viorel Frîncu, 2010); Ami­ntiri despre apusul zeilor: memorialistică, 2 vol. (2011); Vitralii (ediţia a II-a, 2013).

   Prin trecerea la cele veşnice a scriitorului Bucur Chiriac, lite­ratura română a pierdut una din personalităţile marcante ale culturii naţionale.

   Bucur Chiriac va fi înmormântat joi la Cimitirul Bellu din Bucureşti. Sicriul cu trupul fostului diplomat va pleca astăzi (miercuri), la ora 12.00, de la locuinţa acestuia de pe Bulevardul N. Bălcescu şi va fi depus la capela cimitirului Bellu.