*Vlad Drăgulin, Ştefan Pavel şi Alina Rotaru, vedetele de mâine, au primit botezul scenei acasă
La 22 de ani au bifat zilele trecute debutul actoricesc în oraşul natal, fiind ovaţionaţi la scenă deschisă. Trei actori, studenţi încă la UNATC, la clasa coordonată de Doru Ana, au făcut parte dintre concurenţii la secţiunea Vedeta de Mâine din cadrul festivalului de teatru de la Buzău. Este vorba despre Vlad Drăgulin, Ştefan Pavel şi Alina Rotaru.
*Vlad Drăgulin, Ştefan Pavel şi Alina Rotaru, vedetele de mâine, au primit botezul scenei acasă
La 22 de ani au bifat zilele trecute debutul actoricesc în oraşul natal, fiind ovaţionaţi la scenă deschisă. Trei actori, studenţi încă la UNATC, la clasa coordonată de Doru Ana, au făcut parte dintre concurenţii la secţiunea Vedeta de Mâine din cadrul festivalului de teatru de la Buzău. Este vorba despre Vlad Drăgulin, Ştefan Pavel şi Alina Rotaru.
Coincidenţă sau nu, cei trei care au terminat fiecare un alt liceu buzoian au în comun cam aceeaşi poveste de viaţă în ceea ce priveşte drumul către actorie. Mai exact, niciunul dintre ei nu a dat de prima dată la UNATC, însă, ceva în viaţa fiecăruia avea să-i facă să devină actori. Astăzi, văzându-i jucând şi vorbind despre ei, îţi dai seama că sunt foarte îndrăgostiţi de ceea ce fac, iar publicul simte asta.
Dacă Vlad Drăgulin, băiatul din echipa „În puii mei”, a fost distribuit în două spectacole („Zbor deasupra unui cuib de cuci”, jucat sâmbătă la Rm. Sărat şi „Tabloul”, jucat luni în Cafeneaua Artiştilor), ceilalţi doi buzoieni au avut un succes nebun în piesa „Proştii sub clar de lună”, prezentată marţi în cafenea. Interesant de ştiut este că două dintre cele trei producţii sunt regizate de un alt tânăr de 22 de ani, Alexandru Nagy, un actor despre care cu siguranţă vom mai auzi şi care are mari şanse de a fi desemnat anul acesta câştigătorul secţiunii din Cafeneaua Artiştilor.
„La televizor, gesturile trebuie exagerate”
Vlad Drăgulin, actorul pe care publicul îl confundă cu personajul său, Nicuşor de la Brăila, din emisiunea „În puii mei”, mărturisea în cadrul unui interviu acordat anul trecut pentru OPINIA că a devenit actor pentru că aşa a fost să fie şi nu pentru că şi-a dorit el. Pe vremea în care era elev al Liceului de Artă, îşi dorea să dea la Drept, însă a acceptat să ia parte, pentru a scăpa de ore, la producţia pe care marele Radu Naum o punea în scenă la Buzău. Naum avea să insiste pe lângă părinţii buzoianului să meargă la UNATC, dar Vlad a refuzat. A dat la Drept, a picat şi, în lipsă de soluţii, a dat admiterea la UNATC fără a se pregăti. Spre surprinderea lui, a fost admis, iar astăzi este student anul III şi actor colaborator al Teatrului Naţional.
Rep.: Care este diferenţa între televiziune şi teatru?
Vlad Drăgulin: Televiziunea este industrie şi toate trebuie să meargă ca pe bandă. Nu există prea mult timp. Pentru fiecare sketch trebuia să venim cu textele învăţate şi repetam maxim 20 de minute, apoi mergeam să filmăm. Asta implică multă maleabilitate din partea actorilor şi concentrare. În teatru ai posibilitatea să repeţi mult mai mult. Avem bucuria repetiţiilor.
Rep.: Ca şi trăire, ce ai alege între televiziune şi teatru?
V.D.: Teatrul cu siguranţă!
Rep.: Televiziunea perverteşte?
V. D.: La televiziune lucrurile trebuie să fie mult mai îngroşate. Toate gesturile trebuie exagerate şi prin natura emisiunii la care am fost (n.r.- „În puii mei”). Comedia la tv nu este aceeaşi şi asta şi pentru că filmezi pe bandă rulantă şi nu ai cum să îţi asumi scenariul atât de repede. Rezultatul la care trebuie să ajungi însă este acelaşi: trebuie să faci lumea să râdă, pentru că vorbim despre comedie.
Rep.: Te recunoaşte lumea pe stradă?
V. D.: Mereu. Dacă nu îi văd eu, îmi spun prietenii: „uite, că întoarce lumea capul după tine!”. Chiar şi azi mi s-a mai întâmplat.
Rep.: Ai mai jucat acasă ca actor profesionist?
V.D.:Nu şi sunt foarte fericit că debutez într-un festival naţional. Sunt încântat că se întâmplă acasă la mine.
„După Drept am zis să dau şi la Teatru. Am intrat cu 10”
Reporter: Cum a ajuns un absolvent de HASDEU la Teatru?
Ştefan Pavel: Traseul meu a fost unul sinuos. Eu am vrut să dau la Drept şi toată clasa a XII-a m-am pregătit pentru asta. Am intrat la Drept, pe locurile la Buget, cu nota 7 şi ceva şi, dintr-o nebunie a mea, am zis: „hai, să dau şi la Teatru”. De mic copil mi-a plăcut teatrul. Am dat şi mă gândeam că cel mai rău lucru care se poate întâmpla ar fi să pic cu 4. „Ei, şi?!”. Am intrat însă cu 10. Mi-am zis că este un semn că trebuie să merg la teatru.
Rep.: Ce roluri ai mai jucat?
Ş.P.: Am mai jucat în „Pescăruşul”, într-o dramatizare după Marin Sorescu, în „La lilieci” şi într-un spectacol după monoloagele lui Matei Vişniec.
Rep.: Cum te-ai simţit acasă?
Ş.P.: Am ţinut foarte mult să vin aici unde mă duceam an de an la festivalul ăsta, încă de la înfiinţare. Eram clasa a IX-a şi mă uitam la Ştefan Iordache… şi visam că poate într-o zi voi juca şi eu în festivalul ăsta. Acum stăteam în culise şi mi-am dat seama cum a trecut timpul şi am ajuns să joc acasă. Este o energie frumoasă care vine de la public, un public pe care îl cunoşti.
Rep.: Acum mai ai vreun vis?
Ş. P.: Normal. Fiecare actor are visuri, iar dacă nu visezi la vârsta asta, nu mai ai când. Am însă o superstiţie să nu spun că nu se mai împlinesc. Visul meu este să devin un profesionist în meseria asta şi să devin tot mai bun, să învăţ din fiecare spectacol, să păstrez o rigoare a meseriei şi să nu mă pierd. Este foarte uşor să te pierzi în meseria asta. Un vis ar fi să rămân aşa cum am visat eu, actorul pe care l-am visat eu.
„Este o meserie a contrastelor, umilitoare, dar foarte plăcută”
Reporter: Tu eşti absolventă a Liceului Pedagogic din Buzău. Ce te-a făcut să alegi actoria?
Alina Rotaru: În clasa a X-a am participat la un festival de teatru, unde noi, elevii, am regizat „Jocul de-a vacanţa”. Atunci s-a creat ceva, o energie, o chimie. Atunci am luat patru premii din şapte. Am renunţat apoi la idee, am mers la Ştiinţe Politice, dar mi-am dat seama în anul III că, dacă fac ceea ce îmi place, o voi face şi bine şi pentru toată viaţa. Am ales arta. E foarte simplu.
Rep.: Cum te-ai simţit să joci acasă?
A.R.: A fost excelent! Nu glumesc, a fost o energie foarte puternică. Nu mă aşteptam să fie atâţia oameni în sală, să primim atâtea aplauze… Îmi face mare plăcere să ştiu că în sală sunt oamenii dragi.
Rep.: Acesta este primul spectacol cu care ai ieşit din facultate?
A.R.: Da.
Rep.: Care este visul tău în plan profesional?
A.R.: Am cunoscut-o pe doamna Sanda Manu, care ne-a spus: „Să faceţi în aşa fel ca spectatorii să fie atât de copleşiţi la finalul spectacolului, încât să nu poată aplauda”. Asta îmi doresc.
Rep.: Ce sfat ai da unui licean buzoian care se gândeşte să meargă la Actorie?
A.R.: Sfaturi nu pot da. I-aş spune să se uite atent în sufletul lui să vadă dacă vrea să facă lucrul ăsta cu adevărat, pentru că este o meserie de viaţă. Asta nu o spun eu, o spun maeştrii. Este o meserie de cale lungă, umilitoare, dar foarte plăcută, plină de satisfacţii, dar şi de suferinţe. Este o meserie a contrastelor. Un spectacol poate fi foarte bine într-o seară, iar a doua zi poate fi incredibil de prost. Te poţi înţelege foarte bine cu un regizor şi să te duci la un altul care te umileşte, dar trebuie să fii gata întotdeauna.
{loadposition zgalerie05241}