Un scurt popas în liceul care a dat singurul român laureat la premiul Nobel. Așa ar putea fi descrisă vizita cercetătoarei
Maya Simionescu făcută miercuri la Colegiul „B. P. Hasdeu” din Buzău, acolo unde mentorul ei, marele George Emil Palade absolvea în anul 1930.
Cu o înclinație nativă pentru cercetare, beneficiind de plecarea în America, țară unde cercetarea era finanțată corespunzător iar competiția dintre oamenii de știință era una loială, George Emil Palade a devenit un simbol al științei mondiale, insuficient cunoscut în propria-i țară. La 40 de ani de când savantul a primit premiul Nobel, fosta sa colaboratoare, academicianul Maya Simionescu (directorul Institutului de Biologie și Patologie Celulară „Nicolae Simionescu“), a venit la Buzău să le vorbească liceenilor despre omul și cercetătorul Palade.
„A început școala primară la Iași, s-a mutat în clasa a II-a, împreună cu familia, la Buzău, unde și-a continuat studiile și a absolvit liceul acesta ca șef de promoție”, și-a început Maya Simionescu, miercuri, discursul, în amfiteatrul Colegiului Hasdeu.
Dincolo de datele tehnice privind evoluția cercetărilor care i-au adus lui George Emil Palade premiul oferit persoanelor care aduc cele mai mari servicii umanității, Maya Simionescu le-a vorbit buzoienilor despre colaborarea ei cu savantul. De-a dreptul emoționante au fost însă mărturisirile despre felul în care țara adoptivă, America, l-a tratat pe Palade atunci când trecuse de 90 de ani sau povestea despre ultima dorință a românului.
„Am ajuns să lucrez cu George Emil Palade când el s-a întors în țară, în 1969. Plecase în 1946 și multă vreme nu a călcat în România. În ‘69 regimul comunist era mai relaxat, iar sentimentul nostru, al tuturor, era că sistemul va fi mai îngăduitor, pe modelul lui Tito din Iugoslavia. Profesorul Palade a venit deci în ‘69, într-o delegație a Academiei de Științe din America, al cărei membru era, cu scopul de a încălzi relațiile cu cercetătorii din România. A vizitat diverse centre universitare, a fost la Cluj, Iași, Timișoara. La București a vizitat și Institutul de Endocrinologie, unde eu lucram alături de soțul meu, profesorul Nicolae Simionescu”, a declarat fostul vicepreședinte al Academiei Române, Maya Simionescu.
Chemați de Palade în America
Potrivit cercetătoarei, Palade era un om care vorbea puțin, punea câteva întrebări de fond… El i-a întrebat pe cei doi soți la ce lucreazăși s-a arătat impresionat de ceea ce urmărea cercetarea lor într-o țară atât de săracă: un fel de biologie celulară a glandelor endocrine. Se lucra în condiții foarte grele din lipsa fondurilor, și marele cercetător a fost uimit să descopere că echipa românilor era formată doar din cei doi soți și doi tehnicieni.
„Dupășase luni am primit o scrisoare de la domnul Palade, din America. La vremea aia era ca și cum am fi primit o scrisoare de la Tutankamon. Ne invita să lucrăm cu el la Universitatea Rockefeller pentru un an, poate doi. A fost o mare fericire.S-au făcut formalitățile, dar lucrurile nu au fost foarte simple. Profesorul Simionescu a plecat, dar mie nu au vrut să îmi dea drumul pentru că eram soțși soție. După cinci luni, la insistențele profesorului Palade, mi-au dat drumul”, a mai declarat Maya Simionescu.
În America, românca avea să descopere o fascinantă lume a oamenilor de știință, în care George Emil Palade avea un loc special. Cei doi soți aveau să fie alături de conaționalul lor, în 1974, când a câștigat premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină.
„Am descoperit un alt mod de a privi cercetarea, se lucra mult mai ușor, erau centre bine construite… Așa că
ne-am gândit să facem la București un institut precum cel de la Universitatea Rockefeller. Am început să lucrăm cu profesorul Palade și era o încântare să colaborezi cu el. Am avut șansa să descoperim împreună niște procese foarte importante timp de zece ani cât am stat acolo. Veneam de două trei ori pe an în țarăși ne ocupam de înființarea institutului din București. În România lucrurile mergeau mai greu, cu aprobări peste aprobări, dar până la urmă am reușit. În nouă ani de zile institutul a fost gata. Institutul existăși astăzi și se numește Institutul de Biologie și Patologie Celulară<Nicolae Simionescu> din București. Astăzi, am acolo un grup de tineri absolut extraordinari și cred că mentorii mei sunt mulțumiți de ceea ce am lăsat în spate”, mai declară Maya Simionescu.
Palade a numit asta „experimentul Simionescu”. Îi era teamă că nu va ieși bine. „Printre experimente, descoperiri, selectări de microfotografii și redactări de manuscrise, Nicolae și Maya Simionescu au început să lucreze la planurile unui proiect ambițios: un nou laborator care avea să fie construit în București. Inițiativa le-a aparținut în întregime. Rolul meu în acest proiect a fost de a găsi împreună mecanismele care să asigure viabilitatea acestui institut în România”, au fost vorbele savantului român.
Decan la 77 de ani, la 90 de ani lucrează încă la universitate !
Dincolo de cercetările sale, George Emil Palade era un adevăr mentor pentru colegii de pe tot globul care îi solicitau sprijinul. În afară de cercetare, Palade era un adevărat dascăl pentru studenții săi, un mentor pentru numeroși cercetători din toată lumea, începând cu cei din Japonia și până la cei din Europa. Spre deosebire de ceea ce se întâmplă la noi, Palade a simțit că avea obligația de a-și sprijini breasla și mergea la tot felul de simpozioane pentru a demonstra că este nevoie de fonduri pentru cercetare. Desprins parcă din scenariul unui film, viața profesională a românului continuăși după 90 de ani, iar americanii îi pun la dispoziție o funcție în conducerea unei universități.
„În 1989 pleacă de la Universitatea Yale și devine decan pentru știință la Universitatea din California San Diego. În 1999, această universitate îi face o mare sărbătoare, o clădire primește numele lui, toți colaboratorii săi din lume, printre care și alți nominalizați la Nobel.Urmează pensionarea la vârsta de aproape 90 de ani.În 2000, Palade se retrage din funcția de decan. La cererea universității, el continuăsă fie prezent în comitetul de consiliere a noului decan. Venea în fiecare zi la universitate și avea întâlniri cu grupul cu care încă mai lucra.În 2002, la peste 90 de ani, închide laboratorul de cercetare”, povestește Maya Simionescu.
O șansă a umanității care se stinge în 2008
„George Palade a plecat din lumea noastră la 7 octombrie 2008, la ora 12.01, la locuința sa din Del Mar, California. Avea 95 de ani. Dorința sa a fost ca cenușa lui să fie răspândită în Rocky Mountains Aspen din America, locul unde își făcea concediile, și în Munții Carpați. Mi s-a părut nemaipomenit. Așa s-a și întâmplat. Mai mulți colaboratori de ai lui au participat la răspândirea cenușii în America, iar, în septembrie 2010, fiica și fiul lui, alături de nepoți, rudele din țarăși eu, ne-am dus la Vârful cu Dor. Îmi amintesc că s-a lăsat deodată o ceață groasăși atunci cealaltă jumătate din cenușa sa a fost răspândită. George Palade s-a întors acasă! El a fost un virtuos al științei, o șansă a umanității, dar și o șansă a noastră, a României. Pe lângă măreția lui, George Emil Palade era un bărbat șarmant, un bărbat frumos cu un comportament elegant. Era pasionat de istorie și cunoștea foarte bine istoria României. Iubea muzica clasică, recita versurile marilor noștri poeți și cântam uneori piese ale Mariei Tănase”, spune Maya Simionescu.
George Emil Palade a lăsat în urmă o filiație științifică deosebită: 80 de colaboratori, 200 de lucrări, una mai importantă ca alta, 50 de ani de activitate. Colaboratorii lui din prima generație au devenit lideri în domeniu. Cercetătorii formați de el, inclusiv Maya Simionescu, au format, la rândul lor, a doua, a treia, a patra generație de biologi celulari, care populează departamentele de cercetare din întreaga lume, inclusiv din România.