Afară se pornise o ninsoare ce acoperise întregul sat. Steluțe albe și reci făceau o broderie minunată copacilor ce și-au pierdut haina verde. Prin valul de ninsoare mergea un bătrân cu o barbă albă și deasă, ce purta o haină cârpită și niște pantaloni rupți. Lângă el mergeau doi copii la fel de necăjiți ca bătrânul cu barba deasă.
Bătrânul nu îi cunoștea, dar a intrat în vorbă cu ei. A aflat că cei doi copii necăjiți făceau parte dintr-o familie de oameni săraci și părinții lor se certau mai tot timpul. Tatăl lor a fost dus de multe ori la poliție pentru că o bătuse pe mama lor.
Bătrânului i se prelinse o lacrimă caldă pe obraji… Îi era milă de copiii ce se chinuiau în fiecare zi să trăiască. Curând, moșul se opri la casa lui și îi pofti pe cei doi copii, oferindu-le mâncare și întrebându-i unde locuiesc.
După ce au plecat cei doi musafiri sărmani, bătrânul a început să meșterească jucării din lemn. A doua zi, reușise să facă un sac cu astfel de jucării din lemn și porni spre casa micilor copii. Era seară, se înnoptase, deși bătrânul porni de dimineață, dar drumul până la casa copiilor era lung. Se opri la rădăcina unu copac și, pentru o oră, adormi. El visă cum Dumnezeu îl felicita pentru lucrul minunat pe care îl face. Acesta îl răsplăti pe bătrân, dându-i puterea de a deveni Moș Crăciun. Imediat, bătrânul se trezi, dar nu mai era la fel. Nu mai avea aceleași haine ponosite, ci niște haine roșii și o căciulă la fel de roșie, iar în sacul său nu erau jucării din lemn, ci unele magice ce puteau vorbi, ce se puteau mișca.
Lângă bătrân era o sanie și o mulțime de reni ce o conduceau. Moșul își continuă drumul către casa copiilor, iar după ce își termină treaba se întoarse acasă; nici casa nu mai era la fel, ci mai frumoasă și mai mare, iar înăuntru erau 60 de pitici ce lucrau de zor la jucăriile magice.
Dumnezeu apăru în fața moșului și îi spuse: ,,Tu ești Moș Crăciun. Datoria ta, de azi înainte, este să le dai copiilor tot ce își doresc”.