În aceeași zi, două sesizări cu obiect asemănător adresate polițiștilor buzoieni de la investigații criminale și-au găsit rezolvarea, spre satisfacția celor păgubiți.
Este vorba despre pierderea unui portofel cu suma de 1.800 de lei, de către un buzoian, chiar la intrarea unui magazin din Piața Centrală, unde intenționa să facă o serie de cumpărături.
Acesta a semnalat la poliție pierderea portofelului, iar investigațiile făcute în acest sens au indicat-o pe o buzoiancă de 58 de ani ca fiind persoana care l-a găsit. Cea care și-a însușit portofelul a fost surprinsă de camerele de supraveghere ale magazinului, fiind ulterior oprită de polițiști în trafic.
Aceasta, fără nicio remușcare, și l-a însușit, bucuroasă să constate că suma din portofel nu era deloc de neglijat. Entuziasmul ei a fost de scurtă durată, fiind identificată și nevoită să restituie banii ce nu îi aparțineau, totodată alegându-se cu un dosar penal.
O sesizare similară, vizând dispariția altui portofel, a fost făcută și la Rm Sărat. De această dată, proprietarul nu l-a pierdut, ci i-a fost subtilizat cu măiestrie de o puștoaică de 13 ani.
Portofelul cu pricina conținea 450 de lei, întreaga sumă fiind recuperată. În acest caz, polițiștii continuă cercetările pentru a documenta întreaga activitate infracțională a minorei.