Misiune aparte pentru pompierii buzoieni. Salvatori de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență au fost mobilizați, după prânz, să execute o misiune mai puțin obișnuită pentru ei. Este vorba despre scoaterea unei pisici dintr-o fântână adâncă de aproximativ 8 metri, aflată în curtea unei locuințe de pe strada Orizontului, din municipiul Buzău. La locul incidentului a fost direcționat un echipaj format din patru pompieri care au reușit să scoată felina din fântână după aproximativ 15 minute și au predat-o proprietarului, care dăduse alarma printr-un apel la 112 după ce nu a reușit să-și salveze singur animalul.