Poliţiştii rutieri şi de la ordine publică, învăţaţi de colegii „mascaţi“ să imobilizeze persoanele care refuză să se supună dispoziţiilor

   Poliţişti buzoieni de la Rutieră şi de la Ordine Publică vor fi antrenaţi, în perioada următoare, pentru executarea în condiţii cât mai bune a sarcinilor de serviciu, având în vedere faptul că aceştia intră în contact şi cu persoane recalcitrante. Mai multe proceduri privind imobilizarea infractorilor şi controlul vehiculelor au fost exersate, miercuri, în Crâng, de poliţiştii de la serviciile Circulaţie şi Ordine Publică, aceştia din urmă fiind încadraţi anul trecut din sursă externă.

   Cei care i-au coordonat au fost colegii de la Serviciul de Intervenţii şi Acţiuni Speciale cu care au exersat mai multe modalităţi de acţiune, în diferite situaţii operative.

   Spre exemplu, poliţiştii de la Rutieră au fost învăţăţi să imobilizeze un şofer recalcitrant, iar cei de la ordine publică presupuşi răufă­cători,  depistaţi în timpul serviciului de patrulare.

   Acest tip de pregătire va avea un caracter permanent, fiind gândit mai ales pentru tinerii poliţişti, încadraţi recent din sursă externă, dar şi în urma cazului Boureanu, care a readus în discuţie statutul poliţistului şi a împrejurărilor în care poliţiştii au voie să folosească forţa.