Polițiștii de la Economic au ridicat a treia oară documente de la „Nenițescu“ în dosarul ce vizează funcționarea ilegală a unei clase. Se vorbește despre un prejudiciu important

    Polițiștii de la Economic au ridicat, vineri, alte documente de la Liceul Tehnologic „Cos­tin Nenițescu“ în dosarul ce vizează funcționarea ilegală a unei clase în primul semestru al anului școlar 2014-2015. Oamenii legii au  ză­bovit în unitatea școlară în jur de trei ore, timp în care   s-au cerut cata­loage și alte documente ce vizează înmatriculările elevilor pe mai mulți ani în urmă, a­ceas­ta după ce, în urma analizării informațiilor inițiale, polițiștii de la Economic au descoperit și alte aspecte dubioase. Des­cinderea de vineri este a treia pe care oamenii legii o fac la „Nenițescu“ în ultimul an, ridicări de documente fiind făcute în două rânduri și de la Inspectoratul Școlar.

   Polițiștii buzoieni au ridicat primele documente de la Nenițescu în luna iulie 2015, după ce în atenția organelor de cercetare penală a ajuns o sesizare care explică, cu su­biect și predicat, ce se întâmplă de ani de zile „în parohia“ directorului Constantin Man­ta, secondat, până anul trecut, de Rozica Constantinescu.

   Inițial, oamenii legii au pus cap la cap informații menite să deslușească cum a fost posibil ca, timp de un semestru, să funcționeze ilegal o clasă. Este vorba despre o clasă a XI-a seral, care a funcționat, în pri­mul semestru din anul școlar 2014-2015, prin ignorarea metodologiei și a planului-cadru, fără a    exista, de fapt, anterior, o clasă a X-a de seral. Astfel că, deși elevii au fost la cursuri, au fost notați, iar profesorii au fost plătiți, studiile sunt nule, neexistând baza legală pen­tru funcționarea clasei res­pective. Fără să știe că este vorba despre o clasă ilegală, Ministerul Educației a de­contat cheltuielile aferente acesteia.

  Un calcul simplu, potrivit in­formațiilor de pe site-ul  Mi­nisterului Educației referitoare la finanțarea per elev, arată că unitatea școlară ar fi încasat necuvenit, spun surse din rândul anchetatorilor, sume importante, de ordinul sutelor de milioane de lei vechi, luând în considerare o medie de 25 de elevi cu o finanțare de 20 milioane lei vechi/elev/an.

  Aceste sume au atras, de fapt, atenția polițiștilor de la Economic, care acum încearcă să afle cât de mare este, de fapt, prejudiciul și cine este responsabil. Dacă cercetările ini­țiale s-au făcut pentru perioa­da 2012-2015, se pare că veri­ficările au fost extinse până la anul 2010.

   Cercetările din acest dosar ar putea avea un efect de domino, așa cum s-a întâmplat și în cazul dosarului „Mită la BAC-ul din 2013“, în urma căruia, secretara șefă de la Liceul Costin Nenițescu, Mă­rioara Milea, a ajuns la închisoare, ea având o condam­nare cu suspendare într-o altă cauză. Din acest dosar a fost disjunsă cauza ce vizează fra­ude la sesiunea din toamnă a Bacalaureatului din 2013, un mega-dosar de corupție legat de fraudarea Bacalaureatului de acum trei ani și care, în primăvara anului trecut, a zguduit din temelii învăță­mântul buzoian și care a dus la alte nume importante din „Nenițes­cu“, printre care și directoarea adjunctă de la acel moment, Rozica Constantinescu, șefa Centrului de Evaluare Zonală de la Liceul cu Program Sportiv. Este vorba despre zeci de teze falsificate. În urma inculpării în dosar, Rozica Constantinescu a fost suspendată din funcție, iar din aprilie 2015 nu mai este director adjunct la Ne­nițescu.

   Cum a fost posibil așa ceva și ce alte probleme grave mai sunt la Liceul Tehnologic „Costin Nenițescu“ vor des­coperi, cu siguranță, oamenii legii, iar cercetările în cauză se anunță unele de durată.

Un director adjunct a renunțat la funcție după ce ar fi descoperit nereguli 

    Cert este că ilegalitățile ar fi fost îngropate dacă în atenția organelor de cer­ce­tare penală nu ar fi ajuns o sesizare care să explice, cu subiect și predicat, ce se întâmplă de ani de zile „în parohia“ directorului Constantin Manta, director plin al liceului încă de la începutul anilor ‘90, și care a rezistat în funcție sub toate regimurile.

   Spre exemplul, la înce­putul acestui an, după doar două săptămâni de la numirea în funcție, profesorul Carmen Gheorghe și-a dat demisia din funcția de director adjunct de la Liceul Tehnologic „C. Neni­țescu“. Gurile rele vorbesc des­­pre noi nereguli descoperite acolo și la care noul adjunct al directorului Constantin Man­ta nu a vrut să fie  părtaș. Se pare că nu toate posturile libere la unitatea școlară ar fi fost declarate, iar acesta a sesizat imediat situația condu­cerii ISJ Buzău. Verificările efectuate au confirmat aspectele prezentate de directorul adjunct, legate de încadrări.

   Carmen Gheorghe a cerut con­ducerii Inspectoratului Șco­lar mână liberă să facă ordine în liceu, dar nu din postura de adjunct al lui Manta. Gurile rele spun că, deși încă de la numirea în funcție, Carmen Gheorghe primise asigu­rări că se va face o rocadă la conducerea liceului între postul ei și cel al directorului Manta, conducerea IȘJ a refuzat să ia imediat o decizie în acest sens. Întârzierea a făcut-o se pare pe aceasta să demisioneze, în urmă cu câteva luni, ea refuzând să fie părtașă la neregulile din organizarea și funcționarea unității școlare, ca subordonat al lui Constantin Manta.

   Demisia sa a fost acceptată de oficialii din Inspectoratul Școlar care nu au dorit să comenteze oficial situația.

   Pentru unii colegi de cancelarie, demisia proaspătului director adjunct a fost surpriză, mai ales că ea a fost anunțată după ce Carmen Gheorghe a revenit din concediu: pentru alții însă, nu, având în vedere multele nere­guli de la Nenițescu, unele relatate și de cotidianul OPI­NIA, și neoficial, confirmate de actuala conducere a IȘJ Buzău care a demarat deja verificări acolo și a pus sub supraveghere unitatea școlară.

   Carmen Gheorghe a mai fost adjunctul lui Constantin Manta în conducerea Liceului Tehnologic „C. Nenițescu“ și, se vorbește că a fost chiar sprijinită de acesta pentru acest post. Lucrurile s-au schimbat între timp, astfel că Gheorghe a refuzat acum să mai facă echipă cu Manta după ce unitatea școlară a devenit tot mai expusă opiniei publice.