Polițiștii buzoieni, măsuri sporite pentru siguranța sărbătorilor de iarnă

   Ne mai desparte puțin timp de sărbătorile de iarnă, iar aglomerația specifică pregăti­rilor și goana după cum­părături va începe în scurt timp. În acest sens, Inspectoratul de Poliție Județean Buzău a demarat o serie de actvități pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică premergător și în timpul sărbătorilor de iarnă 2015 – 1016.

   Astfel, se va acționa zilnic în perioada Crăciunului și a Anului Nou pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor și a altor fapte antisociale care afectează ordinea publică, integritatea persoanelor și a bunurilor acestora, dar și pentru asigurarea unei desfă­șu­rări normale a traficului rutier.

   Dispozitivele de siguranță publică vor avea ca prioritate descurajarea celor predispuși la comiterea de fapte antisociale, în special în zonele aglomerate și în locurile în care se comercializează produse specifice sărbătorilor de iarnă. De asemenea, în zonele aglomerate se va acorda o atenție sporită combaterii infracțiunilor frecvent întâlnite în astfel de perioade, respectiv furturi din buzunare, genți și sacoșe.

   Efectivele angrenate în misiuni în perioada sărbătorilor de iarnă vor avea ca prioritate asigurarea fluenței și a siguranței circulației pe drumurile publice, în zonele și în perioa­dele în care se înregistrează valori ridicate în trafic.

   Polițiștii vor fi permanent prezenți pe principalele artere de circulație, vor dirija traficul și vor acționa pentru combaterea excesului de viteză și depistarea șoferilor aflați sub influența băuturilor alcoolice.

   Totodată, pentru a evita situațiile nedorite în perioada sărbătorilor de iarnă, polițiștii le recomandă buzoienilor să manifeste prudență în magazinele aglomerate, atenție sporită la genți, portofele și la  cumpărăturile făcute, pentru a nu deveni victime ale hoților. Sunt sfătuiți să-și securizeze cât mai bine domiciliul dacă vor lipsi de acasă în perioada sărbătorilor și să fie cât mai discreți referitor la plecarea lor.

   Înainte de a pleca la drum, este recomandată verificarea temeinică a stării tehnice a autoturismului, odată cu informarea cu privire la condițiile meteo și a traseului stabilit.

   Este importantă folosirea anvelopelor de iarnă, dotarea cu lanțuri și material antiderapant, pentru a preîntâmpina dificultățile specifice  circula­ției pe timp de iarnă, odată cu verificarea farurilor, nivelului ule­iului, combustibilului, anti­gelului, lichidului de parbriz și instalației de încălzire.