Polițiștii buzoieni care au condus 20 de ani fără permis s-au pensionat pe caz de boală

Au făcut de râs uniforma de polițist, iar acum „s-au tras” la pensie de boală. Datul cu subsemnatul în fața superiorilor și vizitele dese pe la Parchet i-au „îmbolnăvit” pe cei doi polițiști buzoieni prinși anul trecut

conducând mașinile de serviciu fără a avea permis de conducere. Atât de tare încât s-au pensionat pe caz de boală. De curând, cei doi agenți de poliție, Luigi Cazan, șef de post la Merei, și Sorin Anghel, subofițer în cadrul Postului de Poliție de la Lopătari, au trecut în rezervă, încetând raporturile de serviciu cu unitatea, la pierderea capacității de muncă, prin decizii medicale.

Protagoniștii,  cercetați penal

Cei doi politiști au fost subiect de anchetă pentru colegii lor, fiind acuzați că au condus ani întregi mașinile de serviciu și pe cele personale fără să aibă permis. Aceasta nu i-a împiedicat să își facă datoria conștiincios și să dea amenzi șoferilor care nu aveau actele la ei. Totul a ieșit la iveală în momentul în care, la sediul Inspectoratului de Poliție, a sosit o scrisoare anonimă care anunța conducerea că doi polițiști din două comune din Buzău conduc de peste 20 de ani mașinile instituției deși nu au permise de conducere. Isprava celor doi subofițeri, angajați ai posturilor de poliție din localitățile buzoiene Lopătari și Merei, a ieșit la iveală în timpul unui control intern al cadrelor Ministerului de Interne. Când le-au fost cerute permisele, cei doi agenți au ridicat din umeri, iar cei care îi verificau au ajuns, în urma controlului, la concluzia că aceștia au condus ani buni fără a avea acest drept.

Ciudat este faptul că cei doi polițiști nu au fost verificați niciodată în tot acest răstimp, chiar dacă legea prevede că, atunci când își fac analizele medicale anuale, șoferii care conduc mașinile de poliție trebuie să prezinte și actele, pentru a fi verificate.

Sancțiuni pentru  cei care trebuiau să-i verifice pe cei doi

Așa că, imediat, au fost demarate două anchete, una disciplinară și una penală, care au stabilit cine sunt cei care ar fi trebuit să-i verifice pe cei doi polițiști. Între timp, procurorii au făcut cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere și i-au trimis în judecată pe cei doi agenți de poliție.

De curând, la vârful IPJ Buzău s-a stabilit și cine sunt cei care se fac responsabili de modul în care au fost verificați cei doi agenți. „În cazul celor doi, Cazan Luigi și Anghel Sorin, a fost sesizat Parchetul, iar în urma anchetei interne, au fost dispuse măsuri disciplinare față de patru polițiști în subordinea cărora s-au aflat cei doi lucrători, față de cinci ofițeri de la cele două secții de poliție rurală, Merei și Beceni, pentru neglijență manifestată în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu ori a dispozițiilor primate de la șefii ­ierarhici. De asemenea, au fost dispuse măsuri disciplinare pentru aceeași abatere și față de doi membrii ai comisiei de testare a cunoșterii regulilor de circulație”, a precizat comisar-șef Florina Crucianu, ofițer de presă al IPJ Buzău. Mai exact, cei responsabili au primit mustrare scrisă, respectiv atenționare, care, odată consemnate în dosarul profesional, îi pot afecta pe aceștia în carieră.   

O carieră încheiată rușinos

Cei doi polițiști au condus fără permis atât mașini de Poliție, cât și autoturismele proprii, timp de mai mulți ani. Luigi Cazan declara, anul trecut, că se consideră nevinovat și că ar fi victima unei răzbunări. Șeful de post a încercat să-și probeze apărarea cu o hârtie din anul 1993, prin care i se aprobase de către șefi efectuarea unui stagiu de 30 de ore la o școală de șoferi din Vernești, însă anchetatorii nu au găsit nimic de acest gen. La începutul acestui an, el a fost trimis în judecată pentru infracțiuni privind circulația pe drumurile publice, iar pe 18 ­februarie, Tribunalul Buzău a declinat competența în favoarea Judecătoriei Buzău. Deocamdată, nu s-a stabilit un termen în dosar. Ajuns la 50 de ani, polițistul, șef de post la Merei și-a încheiat, însă, rușinos cariera de 23 de ani în haina de polițist.

Condamnat cu suspendare

Celălalt agent, Sorin Anghel, a fost deja condamnat la un an și patru luni de închisoare cu suspendare pentru infracțiuni privind circulația pe drumurile publice. În timpul procesului s-a stabilit că Anghel declarase pe propria răspundere că posedă permis de conducere și, mai mult, obținuse atestate pentru conducător auto în baza acestor declarații.

„În baza art. 86 alin. (1) din OUG 195/2002 republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 320 indice 1 C. pr. pen. condamnă pe inculpatul A.S.P. la pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare pentru infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere. în baza art. 292 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 3201 C. pr. pen. condamnă pe inculpatul A.S.P. a pedeapsa de 4 luni închisoare pentru infracțiunea de fals în declarații. în baza art. 33 lit. a) – 34 lit. b) C. pen. inculpatul A.S.P. execută pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare. Aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a), teza a II-a, lit. b) și c) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publi­ce sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârșirea infracțiunii, respectiv dreptul de a îndeplini funcția de agent de poliție, pedeapsă ce se execută pe durata executării pedepsei principale. în baza art. 861 C. pen. dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an și 4 luni închisoare aplicată inculpatului A.S.P. pe termen de încercare de 3 ani și 4 luni. Pe durata termenului de încercare (…) În baza art. 348 C. pr. pen. dispune anularea atestatelor pentru conducător auto emise pe numele inculpatului (f. 118, 136 și 137 dosar de urmărire penală) și anularea parțială a declarațiilor pe proprie răspundere date de către inculpat la datele de 1.03.2011, 13.03.2012 și 2.04.2013, respectiv rubrica de la litera E – Evaluare, pct. 4 cu privire la posedarea permisului de condu­cere categoria B (f. 18-20 din dosarul de urmărire penală). în baza art. 445 C. pr. pen., la data rămânerii definitive a prezentei sentințe, se va face mențiunea anulării totale sau parțiale pe înscrisurile originale aflate la dosar, urmând a se înainta, în temeiul acelorași dispoziții legale, o copie a sentinței și copii xerox ale celor trei declarații anulate parțial Centrului de Psihologie București din cadrul Ministerului ­Afa­cerilor Interne”, se arată în hotărârea instanței.

Șeful de post din localitatea Merei a absolvit Școala de Agenți de Poliție în anul 1987, în timp ce agentul de la Lopătari a fost încadrat direct în cadrul IPJ Buzău în anul 1992.

Acum, patru șefi de la Direcția Rutieră din Poliția Română sunt cercetați administrativ după ce, pe 28 februarie, a fost depistat un polițist al direcției care conducea mașina de serviciu fără să aibă permis. Situația celor patru ofițeri se poate complica, dat fiind că printre cele verificate de către cei de la controlul intern este și încălcarea unui ordin dat de șeful Poliției Române. În primăvara anului trecut, șeful Poliției Române, Petre Tobă, cerea ca toți polițiștii să fie verificați în legătură cu legalitatea documentelor deținute, și aceasta pentru că, la începutul anului 2013, doi polițiști din județul Buzău fuseseră depistați că nu au permise de conducere.