Poliţist-problemă din IPJ, judecat pentru scurgeri de informaţii secrete şi favorizarea făptuitorului

   Un angajat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău este judecat pentru săvârşirea infracţiunii de divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice şi favorizarea făptui­torului. Este vorba ­des­pre Valeriu Iamandi, aflat în acest moment sub control judiciar şi obligat de instanţă să dea cu subsemnatul de două ori pe lună în faţa colegilor săi de la Biroul de Supravegheri Judiciare din cadrul I.P.J. Buzău, organ de poliţie desemnat cu supravegherea sa. Acelaşi Valeriu Iamandi, a fost prins la Spătaru în luna aprilie a acestui an în timp ce sustrăgea plasă metalică de la gardul unei ferme. Inspector principal în IPJ Buzău, Iamandi a fost cercetat de procurori, însă, potrivit unor surse, ar fi dat-o la pace cu proprietarul păgubit şi ar fi scăpat de dosar. Însă, la sfârşitul lunii iunie, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău au cerut la Judecătoria Buzău ,,luarea măsurii de siguranţă a confiscării speciale a foarfecii de tăiat sârmă, tip «gură de lup», aparţinând «suspectului» Valeriu Iamandi şi aflată la Camera de Corpuri Delicte a I.P.J. Buzău“.

   La vârful IPJ, abaterile poliţistului nu prea au fost văzute cu ochi buni. Iamandi ar fi, de multă vreme, potrivit unor surse din sistem, o problemă pentru Poliţia buzoiană, instituţie care l-a mutat dintr-un post în altul, doar-doar ofiţerul se va potoli. De pildă, Valerică Iamandi a fost o vreme la IPJ, apoi la Poliţia Municipală Buzău, de unde a fost detaşat la Poliţia Municipală Râmnicu Sărat şi sfătuit să se liniştească.

   Dosarul de pe portalul instanţelor este, se pare, motivul pentru care Iamandi urmează să fie dat afară din Poliţie. Potrivit informa­ţiilor oficiale, conducerea IPJ Buzău a iniţiat procedurile de destituire ca urmare a propunerii Consiliului de Disciplină. Iamandi nu prea ar fi de acord cu decizia de a fi scos afară din sistem.

   Dosarul în care Valeriu Iamandi este judecat pentru săvârşirea infracţiunii de divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice şi favorizarea făptuitorului a fost trimis la Tribunalul Buzău pe 1 septembrie 2015, iar în acest moment se află în faza de judecată. Nu se cunosc deocamdată informaţii despre cauză, însă Iamandi a primit interdicţie să conducă vehicule aflate în dotarea IPJ BUZĂU, să deţină, să folosească şi să poarte arme.