Poliția buzoiană se pregătește de un nou val de pensionări. Anunțul Guvernului privind înghețarea salariilor la nivelul din 2020, dar și zvonurile conform cărora „se va umbla” la sporuri și chiar că s-ar putea schimba condițiile de pensionare, au creat panică printre polițiștii cu state vechi.
De la începutul acestui an, 22 agenți de poliție și un ofițer au solicitat încetarea raporturilor de serviciu în 2021, cu drept de pensie la împlinirea vârstei și cu îndeplinirea celorlalte condiții necesare pensionării în sistemul de pensii pentru instituțiile din domeniul apărării naționale, ordinii publice și siguranței naționale. Este vorba despre polițiști cu experiență, din structuri operative.
Ca și în anii trecuți, comanda IPJ Buzău va trebui să găsească soluțiile optime pentru desfășurarea activității fără sincope, fără a fi afectată capacitatea de intervenție.
Șefii poliției buzoiene trebuie să se gândească acum cum să umple golul lăsat de către polițiștii pensionați, având în vedere că abia în vară se așteaptă un lot de absolvenți de la Academia de Poliție ori de la Școala de Agenți de la Câmpina.
Deși autoritățile centrale transmit că nu se vor schimba condițiile de pensionare pentru militari ori polițiști, tot mai mulți polițiști aleg să iasă la pensie în momentul în care ating vârsta legală sau anii de vechime. Deși ar mai putea rămâne în sistem, ei pleacă în civilie. Unii se angajează în sistemul privat sau chiar în cel public, alții aleg să se bucure de pensie. În urma lor rămân tinerii, de multe ori neexperimentați, care nu au de la cine să „fure” meserie.
La nivel național, anul trecut, în primele opt luni ale anului trecut, peste 2.400 de polițiști s-au pensionat, de aproape trei ori mai mulți față de perioada similară a anului 2019 (842 de polițiști). Cei mai mulți s-au pensionat la împlinirea vârstei și/sau vechimii legale, dar au fost și polițiști care și-au pierdut capacitatea de muncă.
În acest moment, angajații din Ministerul Afacerilor Interne și Armată pot beneficia de o pensie de până la 80% din salariul brut, dacă au minim 25 de ani de vechime în sistem. Adică un comisar șef sau un ofițer ar putea avea o pensie între 6.000 și 8.000 de lei, cuantumul depinzând de funcția deținută, în timp ce un agent sau un subofițer ar putea ieși cu o pensie de 4.000 sau 5.000 de lei, raportată la funcția și indemnizația avută. După schimbarea modului de calcul există posibilitatea, pe lângă creșterea vârstei de pensionare, să nu se mai ia în calcul sporurile și nici salariile de excelență.