Direcția de Sănătate Publică a anunțat în această după-amiază că până la sosirea rezultatelor probelor recoltate astăzi de la contacții directi ai cadrului medical confirmat pozitiv la testul pentru COVID 19, Policlinica N. Titulescu va rămâne închisă. În acest timp se va executa dezinfecția prin firmă autorizată, în toate spațiile policlinicii.
Amintim că medicul neurolog care are cabinet în Policlinica Titulescu a fost confirmat marți cu noul coronavirus. testul a ieșit pozitiv și în cazul soțului său. Amândoi au fost internați la Spitalul Municipal Rm. Sărat.