Lume multă, ieri, în aula Bibliotecii Județene, la evenimentul organizat de către reprezentanții Colegiului „M. Eminescu” cu ocazia aniversării poetului național.
Manifestarea, condusă de către profesoara Elena Dogaru a avut mai multe coordonate, începând cu aspecte cunoscute din viața lui Mihai Eminescu și continuând cu opera marelui poet, insistându-se mai mult asupra creațiilor filosofice. Elevii invitați au recitat din poemele eminesciene. De asemenea, din public, buzoianca Floarea Damian
a prezentat o scrisoare redactată de ea către Mihai Eminescu și a cântat o piesă pe versurile poetului național. Inițiatoarea manifestării, Elena Dogaru, a adus în fața publicului ediția princeps a volumului de poezii ale lui Mihai Eminescu, publicat în timpul vieții poetului.
Spre finalul evenimentului a fost proiectat un film despre Eminescu, o producție realizată de Anca Damian de la TVR, în care au fost folosite vocile actorilor Ion Caramitru, Adrian Pintea și Dan Condurache.
La rândul lor, reprezentanții Bibliotecii Județene au organizat cu această ocazie o expoziție de carte și documente ale lui Mihai Eminescu, o parte dintre acestea fiind considerate ediții rare.
Printre cei invitați la eveniment s-a aflat și fostul șef al actualului Inspectorat pentru Situații de Urgență Buzău, Gheorghe Boloangă.