Revista România Literară a publicat în cel mai recent număr un grupaj de poezii semnate de buzoianul Dumitru Ion Dincă. Versurile fac parte din noua carte de versuri a buzoianului, „Lagărul Şoimului”, volum în curs de apariţie la Editura Cartea Românească.
Aceasta nu este prima apariţie a scriitorului buzoian în paginile reputatei reviste.
Criticii care s-au aplecat asupra volumului „Lagărul Şoimului” consideră că acesta poate constitui un reper în biografia scriitorului care anul viitor împlineşte 70 de ani. Tematic, poemele se înscriu pe coordonatele unui „tragism viguros”, specific lui Dumitru Ion Dincă, în special începând cu cartea „Lotca lui Iov” şi continuând cu „Conspiraţia Îngerilor“ şi „Prinţul captiv”. Sunt poeme care dau o perspectivă şi o altă proiecţie a relaţiei dintre Divinitate şi Creator, rezultanta fiind că totuşi marele Creator rămâne Dumnezeu.
Volumul „Lagărul Şoimului” urmează să fie lansat la Târgul de Carte „Gaudeamus“, în toamnă.
În 2017, Dumitru Ion Dincă a fost una dintre cele mai active prezenţe în prestigioasele reviste literare din ţară. Scriitorul a fost publicat şi s-a bucurat de critici pozitive din partea unor critici precum Ana Blandiana, anul trecut, în revistele „Luceafărul”, „România Literară”, „Vatra Veche”, „Caligraf” şi „Steaua”. Pe lângă poezii, publicaţiile respective au oferit pagini întregi pentru cronici la carte „Imposibila întoarcere în Poiana lui Iocan”, o incursiune în laboratorul intim al „Morometilor”, opera lui Marin Preda pentru care acesta s-a documentat în localitatea Căldărăşti din Buzău.