PNL: „Consilierul (Toader) nu este consilier destul dacă nu e și fudul”

Continuă războiul, deocamdată pe cale epistolară, dintre consilierii locali municipali ai Partidului Național Liberal și colegul lor social-democrat Florin Toader, aflat în centrul unui scandal cu iz penal, după ce două angajate pe terasele familiei sale din Drăgaica l-au acuzat de hărțuire, iar una dintre acestea și de lovire.

După ce liberalii din organizația municipală, în frunte cu aleșii din Consiliul Local, i-au cerut demisia, Toader a contraatacat, ieri, printr-un text obraznic, prin care a susținut că, în termen de 24 de ore – termen care s-a scurs în momentul postării acestei știri -, va aduce dovezi care să-i susțină nevinovăția. Mai mult, el a cerut, la rându-i, demisia întregii organizații PNL din funcțiile de demnitate publică ocupate de membrii ei.

A venit rândul liberalilor să-i replice lui Toader, pe care îl acuză, acum, și de incompatibilitate cu calitatea de consiler local, întrucât familia sa a închiriat terase în târgul Drăgaica, administrat de Primărie.

O veche vorbă românească spune astfel: <Consilierul (Toader) nu este consilier destul dacă nu e și fudul”>. În legătură cu justificările aduse în atenția opiniei publice de către domnul consilier local  PSD Florin Toader, considerăm că dovezile sale de nevinovăție nu trebuie puse la dispoziția membrilor PNL, consilierilor locali PNL, respectiv cetățenilor acestui municipiu, ci instanțelor. Apreciem că acest tip de personaj ignorant, care votează fără să clipească devalizarea instituțiilor din municipiul Buzău și jaful pe banul public al buzoienilor, ar trebui să-și justifice totodată prezența în comisia pentru organizarea târgului Drăgaica, alături de poziția de beneficiar al unui spațiu închiriat pentru activități comerciale în acest târg”, afirmă liberalii într-un comunicat de presă