• Ei sunt noii polițiști buzoieni care au ales să-și pună în slujba cetățeanului experiența din profesiile anterioare
Inspectoratul de Poliție al județului Buzău are, de câteva luni, peste o sută de noi agenți și ofițeri angajați din sursă externă. În majoritate, ei sunt oameni veniți din alte domenii de activitate pentru care stabilitatea locului de muncă, dar și uniforma, i-au convins să lase în urmă viață civilă și să se pună în slujba cetățeanului, cei mai mulți fiind încadrați la posturilor comunale. Mai mult sau mai puțin familiarizați cu viața la țară, cu mentalitățile și metehnele oamenilor din mediul rural, proaspeții agenți cred cu tărie că o carieră începută de jos, chiar dacă nu mai sunt atât de tineri, este cheia succesului pentru orice polițist care pretinde și merită respect.
Sunt tineri, ambițioși și și-au dorit să fie polițiști încă din copilărie, iar noile recrutări din sursă externă pe care Ministerul Afacerilor Interne le-a repornit, în forță, anul trecut le-au deschis porțile către oportunitatea mult visată. Mulți dintre buzoienii care au tras lozul câștigător, făcând față unei concurențe acerbe, se încadrează în tiparul descris mai sus.
De la Teologie, la apărător al legii
Unul dintre noii polițiști este ajutorul șefului de Post de la Pănătău, care a ajuns să calce pe urme bunicului său, care a fost șef de post în mai multe localități de pe raza județului Buzău.
În vârstă de 33 de ani, Marian Radulea, nehoian la origine, a urmat cursurile Seminarului Teologic Liceal Ortodox din București, apoi ale Facultății de Teologie Ortodoxă, Secția Teologie Pastorală din cadrul Universității Ovidius Constanța, facultate pe care a absolvit-o în anul 2008 cu diplomă de licență. În 2010 a decis că nu este de prisos încă o specializare, așa că s-a înscris la cursurile Facultății de Drept și Științe Administrative, Specializarea Drept, din cadrul Universității Ovidius Constanța, facultate pe care a absolvit-o în anul 2014, cu diplomă de licență. Dar nu s-a oprit aici, pentru că a simțit că drumul său trebuie să continue.
„În timpul facultății de drept am început să fac unele conexiuni între morala creștină și lege; astfel, încet-încet, am început să fiu atras de hățișul legislativ precum și de aplicarea legii, și tot de atunci am început să-mi doresc o carieră într-un domeniu juridic. Din acest motiv, după absolvirea facultății de Drept, am început să mă pregătesc intens pentru concursul de admitere la Institutul Național de Magistratură.
Dar pronia divină îmi rezervase o altă opțiune, și anume concursul organizat de Poliția Română pentru încadrări din sursă externă. Nu am stat prea mult pe gânduri și am candidat, deoarece mi-am dat seama că este un domeniu în care m-aș integra perfect, deoarece sunt o persoană cu un considerabil bagaj de avantaje, cum ar fi: ambiție, dorința constantă de învățare și perfecționare, dinamism, rezistență la stres, posibilitatea abordării mai multor sarcini simultan etc, dar și faptul că sunt convins că pot veni în ajutorul comunității. În plus, mai aveam și o altă motivație puternică; de această dată, motivația venea din sânul familiei: bunicul meu a lucrat în acest domeniu, fiind șef de post în mai multe localități de pe raza județului Buzău și, încă de mic, îi studiam cu admirație medaliile primite de acesta. Îmi aduc aminte că eram fascinat de poveștile lui din domeniul muncii de poliție“, ne-a precizat Marian Radulea.
A participat la concurs și a reușit să-l promoveze, iar începând cu 1 iulie 2016 a fost încadrat în funcția de ajutor șef de post la Postul de Poliție Pănătau, Secția 10 Poliție Rurală.
„Din momentul în care mi-am început cariera în cadrul Poliției Române am înțeles că munca polițiștilor ar trebui să fie făcută prin îmbrățișarea și aplicarea principiilor lui Dumnezeu; astfel, polițistul trebuie să manifeste loialiate, blândețe, onestitate și smerenie, toate acestea făcând parte din etica deontologică a polițiștilor. În acest sens, noi, polițiștii, ajutăm oamenii când aceștia se află în evenimente critice, stări de calamitate sau alte situații care implică într-ajutorarea semenilor noștri, cu toate că de multe ori unii semeni critică activitatea noastră“, mai spune polițistul.
Ajutor de șef de post, după ce 19 ani a fost învățător
Noul ajutor al șefului de Post de la Calvini, Lucian-Constantin Tudorancea, s-a născut în localitatea Cătina, a copilărit acolo și tot acolo locuiește și în prezent împreună cu familia, soția și cei doi copii.
Școala primară și gimnazială le-a absolvit în comuna natală, iar liceul l-a urmat și absolvit la Școala Normală ,,Spiru C. Haret“ din Buzău.
Încă din copilărie și-a dorit foarte mult să devină polițist și, din această cauză, după absolvirea liceului, a dat la Academia de Poliție ,,Alexandru Ioan Cuza“ București, dar nu a promovat examenul de admitere.
A ales însă să lucreze cu copiii și, timp de 19 ani, a fost învățător la Cătina, Chiojdu și Calvini. Între timp a urmat cursurile Colegiului Universitar Pedagogic ,,Spiru C. Haret“ București și a absolvit în anul 2001, dar și ale Facultății Finanțe și Bănci, din cadrul Universității ,,Spiru C.Haret“, pe care le-a absolvit cu examen de licență în anul 2011. Dar nu a renunțat la visul din copilărie.
„Am lucrat că profesor în învățământul primar din anul 1997 până în anul 2016, la Școală Gimnazială Cătina, Școala Gimnazială «Constantin Giurescu» Chiojdu și Școala Gimnazială «D. Ionescu» Calvini, unde am participat la activitățile metodico-științifice din cadrul fiecărei școli, am experiența muncii în echipă, am participat la elaboarea unor proiecte și am avut o relație bună învățător-elev-părinte.
Vreau să spun că în timpul exercitării activității pedagogice am socializat și am reușit să consiliez toate categoriile sociale privind elevii, dar și părinții, cât și persoane din etnia rromă, din localitățile unde mi-am desfășurat activitatea“, spune Lucian-Constantin Tudorancea.
Proaspătul polițist spune că în cei 19 ani petrecuți în învățământ a avut momente când nu s-a simțit pe deplin împlinit și de aceea a hotărât să se reprofileze, „și această reprofilare nu putea fi decât în domeniul poliției, participând la concursul organizat de Poliția Română pentru încadrare din sursă externă și ca urmare am fost admis la examenul susținut în luna mai 2016“.
După o scurtă perioadă de formare inițială la Școala de Agenți de Poliție ,,Vasile Lascăr“ Câmpina, cursuri pe care le-a absolvit în octombrie 2016, a fost încadrat la Postul de Poliție Calvini, unde, spune el, își desfășoară activitatea cu responsabilitate.
„Îmi place ceea ce fac, mi se pare că această profesie mă împlinește ca om, ca și cetățean. Vreau să respect regulamentele și legile în vigoare pentru exercitarea acestei munci și niciodată nu voi da înapoi de la a-mi îndeplini sarcinile de serviciu“, ne-a spus polițistul Lucian-Constantin Tudorancea.
De la povestitor al istoriei, la apărător al valorilor istorice ale comunității
La 18 ani a ales să devină profesor de istorie și a reușit. A fost dascăl la două școli importante din Buzău, apoi a lucrat că inspector de relații cu publicul din cadrul Centrului Cultural „Alexandru Marghiloman“ Buzău și că secretar al Cancelariei Prefectului – Județul Buzău.
După 12 ani de la absolvirea cursurilor Facultății de Istorie, drumul său a luat o nouă turnură și a ajuns să-și pună experiența și cunoștințele în slujba legii și a comunității, un vis pe care spune că îl avea încă din copilărie.
Subinspectorul de poliție Raluca Chitacu este noul ofițer specialist pe linia PNC (Patrimoniul Național Cultural) din cadrul Serviciului Investigații Criminale al IPJ Buzău.
„Am ales cariera de polițist din spiritul civic și din dorința de a veni în sprijinul comunității. Practic, sper să pot apăra valorile istorice ale comunității mele, pe care am avut ocazia să le cunosc cu ocazia studiilor. Sunt absolventă a Facultății de Istorie din cadrul Universității Valahia Târgoviște, promoția 2004, an în care mi-am început frumoasa meserie de profesor de istorie, predând la Școala nr. 11 Buzău și la Liceul de Poliție «Neagoe Basarab» Buzău. În continuarea studiilor, am absolvit și cursurile de master în specializarea «Administrație Publică Europeană» din cadrul Facultății de Drept UVT. De asemenea, am lucrat ca inspector de relații cu publicul din cadrul Centrului Cultural «Alexandru Marghiloman» Buzău și că secretar al Cancelariei Prefectului – Județul Buzău.
Încă din copilărie, bunicul mi-a transmis pasiunea pentru meseria de polițist, el însuși purtând uniformă militară. Cu toate că la 18 ani alegerea mea a fost de a deveni profesor de istorie, cu timpul viața mi-a oferit posibilitatea de a-mi îndeplini visul din copilărie. În luna noiembrie a anului trecut am participat la un concurs organizat de IGPR, pe o funcție de ofițer specialist pe linia PNC (Patrimoniul Național Cultural). În urma susținerii examenului am fost declarată «admis», iar începând cu data de 1 martie îmi desfășor activitatea în cadrul IPJ Buzău, Serviciul Investigații Criminale.
Sunt o fire sociabilă, îmi plac călătoriile în locurile pline de istorie, sunt căsătorită și am două fetițe minunate“, spune subinspectorul Raluca Chitacu.