Plăți finale APIA: Câți bani au primit crescătorii de animale din județul Buzău

Agenția de Plăți si Intervenție pentru Agricultură (APIA) a făcut publică situația banilor virați până la data de 27 decembrie crescătorilor de animale din fiecare județ.

„Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că, în conformitate cu prevederile Hotărârii de Guvern nr.1247/2021 pentru aprobarea plafoanelor alocate schemelor de sprijin cuplat în sectorul zootehnic, precum şi pentru stabilirea cuantumului acestora pentru anul de cerere 2021, la data de 27.12.2021 suma totală autorizată la plată pentru sprijinul cuplat în sectorul zootehnic (SCZ) se ridică la 156.937.058,83 euro, din care:

  • 10.470.697,53 euro – Sprijin cuplat în sectorul zootehnic – Taurine de carne;
  • 80.753.500 euro – Sprijin cuplat în sectorul zootehnic – Vaci de lapte;
  • 1.417.275,47 euro – Sprijin cuplat în sectorul zootehnic – Bivolițe de lapte;
  • 26.654,31 euro – Sprijin cuplat în sectorul zootehnic – Viermi de mătase;
  • 59.753.496,67 euro – Sprijin cuplat în sectorul zootehnic – Ovine;
  • 4.515.434,85 euro – Sprijin cuplat în sectorul zootehnic – Caprine”, se precizează în comunicatul de presă APIA.

Pentru județul Buzău, APIA a anunțat că a virat suma de  760.909,08 euro pentru Sprjinul cuplat în sectorul zootehnic -Ovine și 76.776,44 euro pentru Sprijinul cuplat în sectorul zootehnic-Caprine. De asemenea, pentru sectorul Sprijinul cuplat în sectorul zootehnic-taurine de carne a fost alocată suma de 103.327,32 euro, pentru sectorul vacilor de lapte a fost alocată suma de 1.450.743,67 euro iar pentru bivolițe de lapte doar 157,08 euro. În total, suma autorizată la plată pentru buzoieni a fost de 2.391.913,60 euro.

Plățile se efectuează în lei, la un curs de schimb de 4,9475 pentru un euro, stabilit de Banca Centrală Europeană la data de 30 septembrie 2021 și publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria C/398/7/01.10.2021.

„Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură depune toate eforturile pentru a efectua în timp util plățile aferente Campaniei 2021”, transmite APIA.