Plăţi de nici 18.000 euro pentru agricultura ecologică buzoiană

           *Reprezentanţii APIA Buzău au primit cereri de plată doar de la nouă agricultori, dintre care unul şi-a retras solicitarea

        În cursul acestei săptămâni, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltarii Rurale (MADR), va acorda prin intermediul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), plăţile de sprijin pentru  agricultorii care desfăşoară activităţi agricole în regim ecologic.     

          *Reprezentanţii APIA Buzău au primit cereri de plată doar de la nouă agricultori, dintre care unul şi-a retras solicitarea

        În cursul acestei săptămâni, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltarii Rurale (MADR), va acorda prin intermediul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), plăţile de sprijin pentru  agricultorii care desfăşoară activităţi agricole în regim ecologic.

           Potrivit unui comunicat de presă al instituţiei, în cazul ajutorului specific pentru îmbunătăţirea calităţii produselor agricole în sectorul de agricultură ecologică, suma totală ce urmează a se plăti beneficiarilor este de 3,09 milioane euro. Această sumă este împărţită între exploataţiile din domeniul vegetal (2,89 milioane euro pentru un număr de 6.715 exploataţii) şi cele din domeniul creşterii animalelor (210.000 euro pentru un număr de 343 exploataţii). Reprezentanţii MADR au mai precizat că, în conformitate cu HG nr. 759/2010, cuantumul plăţii anuale suplimentare pe exploataţie se calculează de APIA după finalizarea verificărilor. Calculul se realizează prin raportarea plafoanelor alocate la numărul de beneficiari eligibili, pentru fiecare dimensiune a exploataţiei din producţia vegetală şi animalieră, în limita plăţii anuale suplimentare maxime/exploataţie, această măsură fiind  finanţată din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), iar plăţile sunt derulate prin Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură.

         În judeţul nostru, numărul de beneficiari ai acestei forme de sprijin a scăzut comparativ cu anii trecuţi, reprezentanţii Centrului Judeţean APIA precizând că funcţionarii instituţiei au primit iniţial nouă cereri de finanţare, faţă de 12 solicitări în 2010. Claudia Stelea, directorul Centrului Judeţean APIA Buzău, spune că dintre acestea doar opt au rămas în plată, după ce un fermier şi-a retras cererea. Totodată, şefa instituţiei buzoiene a precizat că în aceste condiţii suma autorizată la plată în judeţul nostru este de 17.793,13 euro ( 77.533,55 lei).

 

Agricultura ecologică – beneficiari autorizaţi jud. Buzău

 

Nr.

Crt.

Nume şi prenume beneficiar

Suprafaţă determinată

HA

1

SC BIVOLACT SRL

12,60

2

SC VITIS METAMORFOSIS SRL

14,45

3

PF STEFAN MIHAI AURELIAN

11,54

4

SC AVICARVIL SRL

33,54

5

SC HORTIPROD M&M SRL

54,36

6

SC AMARU TRADE SRL

60,00

7

SC GEMILO SRL

155,64

8

SC FLOREA COMFLOR SRL

339,10

 

TOTAL PRODUCTIE VEGETALA

681,23

 

Sursa: Centru Judeţean APIA Buzău