La fel cum în anii de criză 2009 şi 2010 şi-a majorat de cinci ori afacerile, compania aflată în insolvenţă şi-a diminuat pierderile de la 21 la aproximativ două milioane de lei
Aflată în insolvenţă din luna octombrie a anului 2011 şi cu datorii uriaşe, societate buzoiană SC Cord SA continuă să îşi ducă existenţa. După ce a încheiat anul 2011 cu o cifră de afaceri de 7,3 milioane de lei şi cu o pierdere de 21,3 milioane de lei, în 2012 firma a reuşit să mai reducă nivelul pierderilor.
Potrivit unui raport al companiei transmis Bursei de Valori Bucureşti, societatea buzoiană a obţinut anul trecut o cifră de afaceri de aproape şase ori mai mică decât în perioada precedentă, respectiv 1,37 milioane de lei. Şi dacă încheiase anul 2011 cu o pierdere de 21,3 milioane de lei, anul trecut Cord SA a reuşit să reducă pierderile semnificativ, la 1,83 milioane de lei. De altfel, situaţia economică a anului 2012 pare să fie ceva mai bună faţă de cea din 2011 întrucât Cord SA a înregistrat venituri totale în creştere, de la aproximativ 8 milioane de lei la puţin peste 10 milioane de lei, în timp ce cheltuielile au fost reduse de la aproape 30 milioane de lei la 11,8 milioane de lei.
Într-o perioadă de plină criză, anii 2009 şi 2010, firma buzoiană a obţinut o cifră de afaceri de 77,4 milioane de lei şi respectiv 86 milioane de lei, un profit de 749.125 de lei în 2009, pentru ca în 2010 valoarea acestuia să crească la 1,3 milioane de lei.
Dacă în anul 2011, activitatea societăţii s-a desfăşurat pe aceleaşi două direcţii ca şi în anul precedent, respectiv producerea şi comercializarea produselor din oţel şi comercializarea produselor din cupru fiind realizate 1.511 tone de produse din oţel din care 231 de tone cord metalic, 402 tone cabluri zincate şi 878 de tone de sârme şi 272 de tone de produse din cupru, în 2012 producţia a fost sistată.
„Societatea a fost administrată în anul 2012 de administratorul judiciar SC Refalex Star SPRL. În anul 2012, SC Cord SA nu a avut activitate de producţie, veniturile societăţii provenind de la derularea contractului de închiriere către AUIPUSP Sector 1 (Administraţia Unităţilor de Învăţământ Preuniversitar şi Unităţilor Sanitare Publice) a imobilului din Bucureşti şi din vânzarea unei părţi din activele societăţii, conform planului de reorganizare aprobat de adunarea creditorilor”, se arată în raportul companiei buzoiene.
Datoriile Cord SA, ce trebuie plătite într-o perioadă de un an, au scăzut la finalul exerciţiului financiar analizat la 80,6 milioane de lei de la 85,4 milioane de lei în 2011.
Acţionarii societăţii sunt următorii: 96,018 la sută Do-Fi South – East Holding GMBH Viena şi 3,982 la sută alţi acţionari persoane fizice şi juridice.
SC Cord SA are ca obiect de activitate producerea şi comercializarea cordului metalic pentru şenile din cauciuc, cablurilor de oţel, zincate şi mate, cabluri pentru benzi transportoare, cabluri portante şi cabluri pentru sigilii şi sârme din oţel zincat, sârme pentru cabluri de tracţiune, sârme pentru arcuri. Societatea a fost înfiinţată în anul 1990 prin divizarea fostei Întreprinderi de Sârmă şi Produse din Sârmă Buzău.